Explozii în Iran la comemorarea morții lui Qasem Soleimani. Cel puțin 73 de morți și peste 170 de răniți

Cel puțin 73 de oameni au fost uciși în urma a două explozii în apropierea mormântului generalului Gărzii Revoluționare iraniene Qasem Soleimani, la a patra comemorare de la asasinarea acestuia, a declarat presa de stat, potrivit BBC și Reuters. Radiodifuzorul de stat Irib a anunțat că alte 171 de persoane au fost rănite de explozii […]
Trei presupuşi islamişti arestaţi în Austria cu privire la un presupus atentat vizând evenimente creştine

Autorităţile au arestat patru persoane, sâmbătă, într-o ”intervenţie împotriva unei reţele islamiste”, iar poliţia a consolidat controale în zona bisericilor, ceremoniilor religioase şi târgurilor de Crăciun de la Viena, anunţă duminică Ministerul austriac de Interne, relatează AFP. Un purtător de cuvânt al ministerului precizează că trei dintre cele patru persoane arestate rămân în arest preventiv […]
Atenţionare MAE pentru Franţa. „Urgenţă atentat”

Ministerul Afacerilor Externe informează sâmbătă cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că autorităţile franceze au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt – „urgenţă atentat”, pe întreg teritoriul francez, în urma atacului terorist care a avut loc în data de 13 octombrie 2023 într-un liceu […]
Americanii comemorează victimele atacurilor din 11 septembrie 2001

Americanii au comemorat luni victimele atacurilor din 11 septembrie 2001, 22 de ani mai târziu, cu numeroase evenimente organizate în cursul zilei, relatează dpa şi Reuters. La o slujbă oficiată la New York, rude au citit numele celor aproximativ 3.000 de oameni care au murit în atacuri. Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, şi primarul New Yorkului, […]