Pericol de inundații în mai multe județe din țară, în următoarele ore. A fost emis cod portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis noi avertizări Cod portocaliu de inundaţii valabile în următoarele ore pe râuri din judeţele Braşov, Neamţ şi Bacău. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile […]
DOCUMENT Brașov: Coliban, cercetat penal pentru palatul din Schei

Primarul rezist al Brașovului și-a dat singur o autorizație nelegală. Pe 23 aprilie 2024 DNA a redeschis urmărirea penală împotriva primarului abuziv. Dacă acesta nu s-a făcut remarcat în Brașov prin realizările sale a reușit performanța să se facă remarcat prin falsificarea propriului CV și prin clanul clientelar din jurul său. Dacă în celelalte dosare […]
Jaful lui Coliban. Afacerea F.C. Brașov – Episodul II

Curtea de Conturi a stabilit că finanțarea FC Brașov a fost nelegală. Coliban a dat 1,2 milioane euro prietenilor săi pentru a fi tocați. Acesta a încercat să conteste raportul Curții de Conturi, dar instanțele brașovene au confirmat realitatea celor constatate de Curtea de Conturi. Surpriza nu este însă aceasta, ci este că Allen Coliban […]
Allen Coliban a pierdut 191 de milioane din fondurile UE și acum cere împrumuturi de la bănci

Allen Coliban, primarul Brașovului, a preluat în 2020 proiecte cu finanțare UE în valoare de 328 de milioane de lei. Proiectele cu finanțare europeană fuseseră câștigate de fostul primar George Scripcaru. Allen Coliban trebuia să continue aceste proiecte și să le ducă la bun sfârșit. După aproape 4 ani de administrație USR, Primăria Brașov a […]
Coliban, pionul principal al mafiei imobiliare

În ultimii 4 ani Brasovul a fost blocat de mafia imobiliara patronata de insusi Coliban, primarul #rezist al Brasovului. Pentru a-si acoperi partenerii de business edilul de sub Tampa a pozat in luptator cu asa zisii rechini imobiliari. In realitate el si Adriana Miron, administratorul public al orasului, au patronat o vasta retea de interese. […]
Condamnarea Adrianei Miron a devenit subiect de discuții în Consiliul Local Braşov

Faptul că una dintre persoanele care îşi desfăşoară activitate a în Primăria Braşov, adusă de primarul Allen Coliban pentru a se implica în pregătirea documentaţiilor pentru obţinerea banilor europeni, a fost condamnată cu suspendare în anul 2015 a devenit subiect de discuţie în Consiliul Local Braşov. Astfel, în timpul şedinţei de plen, liderul Grupului PSD […]
VIDEO Dezastru imobiliar patronat de gașca primarului Allen Coliban

Lucruri tot mai interesante vin din Brașov. Jurnaliștii de la Gazeta Brașovului susțin că au intrat în posesia unor informații despre lucrări de construcție fără autorizații. Ce au descoperit ei: ”O nouă informație a ajuns la redacția Gazeta Brașovului. Este vorba despre o altă lucrare contractată de către Primaria Brașov. Ne-am deplasat pe str. Ioan Socec, […]
Veştea: În timpul mandatelor mele la şefia CJ Braşov vorbim de 600 de milioane de lei alocaţi pentru sănătate

Candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, lider al PNL Braşov, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, în timpul mandatelor sale la şefia legislativului judeţean au fost alocaţi peste 600 de milioane de lei de la bugetul acestuia pentru investiţii în sistemul de sănătate braşovean. Conform lui Veştea, suma […]
VIDEO USR-istul Allen Coliban forțează un tun imobiliar: 1,2 milioane de euro pentru un han inexistent

Allen Coliban, primarul Brașovului, pregătește o lovitură imobiliară care va îmbogăți familia Deane cu peste 1,2 milioane de euro. Primarul USR vrea să cumpere un han inexistent, care este deținut de familia Deane. „A venit momentul să recuperăm şi să reconstruim Hanul de la Pietrele lui Solomon. Vreau să punem în valoare acest obiectiv”, declara […]
Braşov: Amenzi de 11.000 de lei pentru nereguli la un loc de joacă, date de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au aplicat mai multe amenzi şi au oprit temporar de la utilizare mai multe echipamente cu probleme instalate într-un loc de joacă pentru copii din cartierul Avangarden 3 din municipiul Braşov. „În urma primirii unei sesizări, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Centru a desfăşurat o acţiune de […]