Arhiepiscopia Sucevei reacţionează după ce un preot a spus că drumul României nu e spre Bruxelles sau Washington

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a reacţionat, luni, după ce preotul unei biserici din Vatra Dornei a afirmat, în timpul unei predici, că “drumul corect al României nu este cel spre Bruxelles sau Washington”. Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis un comunicat de presă în care subliniază, încă o dată, importanţa respectării […]

Ministrul Odobescu – la reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, la Bruxelles

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, participă, marţi şi miercuri, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO, care are loc la Bruxelles. Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, reuniunea cuprinde trei sesiuni, la care se vor aborda dezvoltările din vecinătatea sudică a NATO, evoluţiile din Ucraina, inclusiv atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice, implicarea forţelor armate […]

UE ideală pentru România: Expert de la Bruxelles: „Niciun partid sau guvern, oricât de eurosceptic ar fi, nu vrea asta”

Profesor de științe politice și cercetător la Université Libre de Bruxelles, Ramona Coman explică, pentru „Adevărul”, ce fel de Uniune Europeană ar avantaja în realitate România. Alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie, dar și turul 2 al prezidențialelor vor arăta în ce direcție se va îndreapta România, dar mai cu seamă ce fel de politică […]

Alegeri prezidențiale. Prezentarea candidaţilor

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, la 10 octombrie 2024, rămânerea definitivă a 14 candidaturi la alegerile prezidenţiale din acest an şi a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale. Potrivit comunicatului BEC de la acea dată, ordinea pe buletinul de vot este următoarea: 1. […]

Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles; întâlniri cu şeful NATO, preşedinţii CE şi Parlamentului European

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu şi ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, se va afla luni la Bruxelles, într-o vizită de lucru în cadrul căreia va avea întâlniri cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu preşedintele ales al Consiliului European, António Costa şi […]

Luminiţa Odobescu participă la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu va participa luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se va desfăşura la Bruxelles, pe agenda reuniunii aflându-se agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluţiile din Georgia, relaţiile UE-SUA în contextul alegerilor prezidenţiale, situaţia din Orientul Mijlociu şi situaţia de securitate din […]

Şefele comisiilor din PE care au audiat-o pe Roxana Mînzatu, mulţumite de prestaţia acesteia

Preşedinţii Comisiei pentru cultură şi educaţie (CULT) şi Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, dna Nela Riehl şi dna Li Andersson, s-au declarat mulţumite de prestaţia comisarului desemnat de România, Roxana Mînzatu, în declaraţii de presă făcute la sfârşitul audierii acesteia, marţi seara, la Bruxelles. Nela Riehl şi-a […]

Florin Cîțu: Marcel Ciolacu a bătut palma la Bruxelles și introduce cota progresivă

Fostul premier Florin Cîțu susține că actualul Guvern a trimis, la Bruxelles, planul prin care România își va reduce deficitul bugetar în următorii 7 ani. Cîțu arată că în acest plan nu este prevăzută menținerea cotei unice și s-a bătut palma cu oficialii de la Bruxelles pentru a introduce cota progresivă de impozitare în România. […]