Primul zbor direct către SUA, cu plecare din România după 20 de ani. Zborul a avut ca destinație New York

Primul zbor direct către SUA a fost efectuat vineri dimineață, după 20 de ani de pauză. Zborul cu numărul H4101 a decolat de pe aeroportul Otopeni cu destinația New York. Acesta este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după mai mult de 20 de ani. Aeronava Airbus A330, […]
CFR SA a semnat contractele pentru clădiri noi de călători în haltele Costinești Tabără și Neptun

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că au fost semnate contractele pentru modernizarea clădirilor de călători din haltele COSTINEȘTI TABĂRĂ și NEPTUN, investiții în valoare totală de 30,63 milioane de lei, fără TVA, finanțate din fonduri nerambursabile, prin PROGRAMUL TRANSPORTURI, și de la Bugetul de Stat. Contractele de modernizare a celor două […]
Lucrări la metroul bucureştean. Stația care se renovează timp de o săptămână

Metrorex face un anunţ important pentru călători. Începând de azi, timp de o săptămână, se fac renovări care vor afecta accesul la una dintre staţii. Metrorex informează că de miercuri până pe 30 aprilie, ora 14.30, accesul B (ieșirea spre Bd. Mihai Bravu, spre Dristor 1) al stației de metrou Mihai Bravu, va fi închis pentru […]
Controale în gări, trenuri de călători și de marfă pentru prevenirea criminalității și migrației ilegale

Polițiștii de la Transporturi au dat, în urma unor controale făcute în săptămâna care se încheie pentru prevenirea criminalității și migrației ilegale în transportul feroviar, 706 sancțiuni contravenționale, în valoare de 182.726 de lei, și au constatat 53 de fapte penale. Poliția Română a anunțat, duminică, faptul că, în perioada 8-11 aprilie, polițiștii din cadrul […]
VIDEO Pericol pentru călători la metroul din Bucureşti: Tren surprins când circula cu uşile deschise

Pericol pentru călătorii din Bucureşti! O garnitură de metrou a fost filmată în timp ce merge cu uşile deschise. Oamenii au surprins momentul şi au postat imaginile pe internet. Imagini cu o garnitură de metrou din Bucureşti care circulă cu uşile deschise au fost surprinse şi postate pe internet. Acest incident reprezintă un real pericol […]
Crește numărul românilor care călătoresc cu avionul

Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile României în 2023. Cu 17% mai mulți decât în 2022. Și cu aproape 6% mai mult decât în 2019, înainte de pandemie. Anul trecut, cel mai aglomerat aeroport din țara noastră a fost ”Henri Coandă” din Otopeni, care a înregistrat 14,6 milioane de pasageri. […]
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători

S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Directorul general al acestui operator a semnat decizia care va intra în vigoare de la 1 aprilie. Potrivit Club Feroviar, publicaţie specializată în domeniu, tarifele la care se vor aplica cele mai mari majorări sunt cele pentru suplimentele de pat la vagoanele de dormit şi […]
Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni

CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători […]
Prețuri mai mari la biletele de tren, de la 1 aprilie

Se scumpesc biletele de tren de la 1 aprilie. Este o decizie internă a CFR Călători care stabilește preţuri mai mari pentru locurile din vagoanele de dormit, pe timp de noapte. Astfel, noul preț va fi de 225 de lei pentru suplimentul de cabină single, cu 15 lei mai mult decât acum. Un loc în […]
Aeroporturile din România, tranzitate de aproape 25 de milioane de călători. Numărul pasagerilor a crescut

Traficul aerian de pasageri a crescut anul trecut cu 17 procente față de 2022. Aeroporturile din România au fost tranzitate de aproape 25 de milioane de călători. Henri Coandă este pe primul loc la nivel național, iar în ceea ce privește aeroporturile regionale, Clujul ocupă o poziție fruntașă. Cel mai mare trafic în ceea ce […]