Prosumatorii cer introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor

Prosumatorii solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a Legii prosumatorului, care ar avea un impact pozitiv pentru ei, însă ar afecta furnizorii de energie electrică din România, întrucât aceştia vor trebui să efectueze plăţi lunare pentru energia livrată de prosumatori şi să ofere soluţii corecte de compensare, potrivit unui comunicat al Asociaţiei […]

Alegeri Parlamentare: Listele Alianţei România Socialistă, deschise la Senat şi Camera Deputaţilor de doi pensionari

Alianţa România Socialistă, compusă din Partidul Socialist Român (PSR), Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDM) şi Partidul Comunist Român – Secolul XXI (PCR – XXI), participă la alegerile parlamentare din 1 decembrie, în Circumscripţia electorală Bucureşti, cu liste deschise la Senat şi Camera Deputaţilor de doi pensionari, de profesie inginer, respectiv cadru MAI.  Pe prima […]

Reuniune la Senat, pentru a decide achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Senatul se va reuni în plen, miercuri, de la ora 14,00, în calitate de for decizional, pentru proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35.  Decizia a fost luată marţi seara de Biroul permanent al Senatului. Proiectul de lege, adoptat marţi de Camera Deputaţilor, are legătură cu Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de […]

Parlamentare2024/ Békési Csaba (PSD Bihor): Nivelul scăzut al salarizării, una din problemele economice în judeţ

Directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba, candidat social-democrat pentru Camera Deputaţilor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că nivelul scăzut al salarizării din judeţ este una dintre cele mai grave probleme ale economiei locale şi bihorenilor. „Am făcut o analiză şi am observat următorul lucru: astăzi noi, Oradea şi Bihorul, nu suntem pe lista polilor […]

Parlamentare2024/Ilfov: 160 de candidaţi – în cursa pentru noul Parlament; cinci actuali parlamentari – pe liste

Un număr de 160 de candidaţi – adică 22 de partide şi alianţe şi un independent – îşi încearcă şansele în cursa electorală pentru alegerile din 1 decembrie în circumscripţia Ilfov. Potrivit Biroului electoral de circumscripţie judeţeană nr. 25 Ilfov, şi-au trimis reprezentanţi în competiţia pentru un loc în Parlament: Uniunea Salvaţi România, Partidul Forţa […]

Marian Crușoveanu (PNL): „Autostrada Litoralului Constanța-Olimp este prinsă în programul de Guvernare PNL” 

Deputatul PNL Marian Crușoveanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaților și promotorul proiectului Varianta Ocolitoare Techirghiol care presupune construcția a peste 30 km de autostradă în interiorul județului Constanța, a declarat că prin obiectivul ”marea conectare” peste 1.200 de km de autostradă și drum expres vor fi construiți în următorii 4 ani la […]

Cât e factura la energie de la Palatul Parlamentului, după eliminarea plafonării prețurilor

Camera Deputaților, care administrează Palatul Parlamentului, a renunțat la pretenția inițială de a plăti mai puțin de 1 leu/kWh pe energia electrică necesară alimentării clădirii, cunoscută și sub denumirea de Casa Poporului, după eliminarea plafonării prețurilor finale de la 1 aprilie 2025, prevăzută de legislația în vigoare în acest moment, relevă date analizate de Profit.ro. […]

Codul Silvic a primit aviz favorabil în Comisia pentru mediu din Camera Deputaţilor

Ministerul Mediului a anunţat, marţi, că proiectul de lege privind Codul Silvic a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi va fi supus analizei Comisiei pentru agricultură precum şi Comisiei juridice, înainte de a fi votat în Plenul Camerei Deputaţilor. Ministrul Mircea Fechet a declarat că este […]