POT a depus din nou, la Parlament, cererea şi semnăturile pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

Partidul Oamenilor Tineri a anunţat, luni, că a redepus cererea şi semnăturile pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, concomitent, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Sâmbătă, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, considerând că solicitarea nu a respectat procedura de depunere, aşa cum […]
PSD a revenit cu proiectul care limitează comisioanele dezvoltatorilor imobiliari

PSD a depus din nou, odată cu începerea primei sesiuni a Parlamentului, proiectul legislativ privind limitarea avansului care poate fi solicitat cumpărătorului de către un dezvoltator imobiliar, după ce în sesiunea trecută, deși a fost solicitată procedură de urgență, inițiativa nu a fost discutată nici măcar în comisiile de specialitate ale Senatului și a fost clasată. […]
Socrii Laurei Vicol, implicați în mega-afacerea Nordis. Au fost aduși și ei la DIICOT

Surse oficiale au declarat pentru aktual24.ro ca la DIICOT au fost adusi la audieri si parintii lui Vladimir Ciorba, sotul Laurei Vicol. Cel mai probabil, Ciorba si-a implicat si parintii in lantul de afaceri dubioase sub umbrela Nordis. Intr-un interviu recent, la Kanal D, Vicol a negat ca s-ar fi savarsit infractini in cazul Nordis, […]
Camera Deputaților și-a ales Biroul permanent pentru actuala sesiune parlamentară

Camera Deputaților a aprobat, luni, componența noului Birou permanent pentru prima sesiune ordinară a anului. Decizia a fost luată cu 251 de voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” și 16 abțineri. Potrivit celor adoptate, Biroul permanent al Camerei Deputaților este format din vicepreședinții: Daniel Suciu (PSD), Geanina Șerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR); secretarii Claudia Mihalcea […]
Camera Deputaților a început prima sesiune ordinară din acest an

Ședința a început cu intonarea Imnului Național. Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a anunțat că din 331 de deputați și-au înregistrat prezența 231. Deputații au păstrat un moment de reculegere în memoria lui Ibrahim Hussein, deputat al minorităților naționale. Conform programului, în prima zi a sesiunii sunt aleși membrii noului Birou permanent, și anume vicepreședinții, […]
Liber la chiulit! S-a aprobat procedura votului la distanță în Camera Deputaților, prin intermediul tabletelor STS

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, procedura prin care parlamentarii își vor exercita votul electronic hibrid la distanță prin intermediul tabletelor STS. Potrivit memorandumului intern aprobat, Camera Deputaților are obligația exercitării atribuțiilor constituționale, în situații excepționale, constatate de către autoritățile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism și alte […]
Zilele lui Ponta în PSD sunt numărate. Un important lider îi anunță excluderea

Victor Ponta ar putea fi exclus din PSD în condițiile în care s-a poziționat împotriva deciziei adoptate la congresul partidului. Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, un apropiat al lui Marcel Ciolacu, i-a bătut obrazul fostului premier. Constantin Toma este de părere că Victor Ponta ar trebui exclus din PSD deoarece face rău partidului. El s-a poziționat împotriva […]
Paradox la Parlament: În ciuda restructurărilor anunțate, cheltuielile prevăzute în buget sunt mai mari ca în 2024

La Senat și la Camera Deputaților nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat. Recent, președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat că noua organigramă de personal va reduce numărul de posturi de la Senat de la 796 la 618. Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban […]
Alexandru Rogobete (PSD): Astăzi inaugurăm ultimul dintre cele 12 Centre de Radioterapie din ţară

Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, anunţă finalizarea unei investiţii de aproximativ 50 de milioane de euro odată cu inaugurarea ultimului Centru de Radioterapie inclus în programul finanţat prin Banca Mondială, cel de la Spitalul Municipal Ploieşti. ”Ne-am ţinut de cuvânt. În 2022 am promis […]
Parlamentul şi Preşedinţia primesc bugete mai mici, la fel şi Agricultura, Cultura şi MAE

Ministerele Culturii, Agriculturii şi Afacerilor Externe, dar şi Parlamentul şi Administraţia Prezidenţială primesc mai puţini bani decât anul trecut, conform proiectului Legii bugetului, publicat joi seară. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cel al Transporturilor, al Educaţiei şi Ministerul Muncii au bugete majorate, la fel şi Secretariatul General al Guvernului. Bugetul Administraţiei Prezidenţiale scade cu 10,35% […]