Președintele CNA a explicat cum vor fi date jos clipurile ilegale de pe platformele sociale, în cel mult o oră

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut, luni, o întrevedere cu autorităţile şi instituţiile publice care au responsabilităţi în organizarea alegerilor prezidenţiale. Şeful Statului a declarat în repetate rânduri că scrutinul prezidenţial din luna mai trebuie organizat corect şi transparent, astfel încât rezultatele să reflecte voinţa românilor. Valentin-Alexandru Jucan, preşedintele CNA, a explicat, în exclusivitate pentru TVR […]
Daniel Funeriu: Campania asta nu e o luptă cu ceilalţi contracandidaţi. Să avem încredere în discernământul oamenilor

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, care îşi va depune, sâmbătă, la ora 16.00, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, afirmă că este momentul ”să ne concentrăm pe lupta cu viitorul şi să nu disipăm energie în războaiele trecutului rolul nostru acum e să ridicăm nivelul deliberării publice”. ”Campania asta nu e o luptă cu ceilalţi contracandidaţi. […]
DNA a deschis dosar in rem pentru banii folosiți de partide, în campanie. Principala acuzație a procurorilor

Banii folosiți în campaniile electorale se află în vizorul procurorilor anticorupție. În acest moment, se află în lucru un dosar in rem care vizează sumele neaprobate de Autoritatea Electorală Permanentă. Direcția Națională Anticorupție a deschis o anchetă cu privire la banii folosiți în campania electorală de către partidele politice. Acestea se află în faza in rem. Până în […]
Campanie plătită pro Georgescu pe FB la fel ca pe TikTok. Pagini cu milioane de urmăritori

Campanie plătită pro Georgescu pe Facebook la fel ca pe TikTok. Călin Georgescu, candidatul prorus la alegerile prezidențiale și-a început din nou campania extrem de agresivă pe rețelele de socializare. Zeci de pagini și mii de conturi false îi duc mesajele în diferite grupuri. Călin Georgescu se pregătește de înscrierea în cursa pentru alegerile la […]
22.000 de conturi de TikTok din Turcia au făcut campanie pentru AUR și Călin Georgescu – Terheș

Europarlamentarul Cristian Terheș spune că peste 22.000 de conturi de TikTok din Turcia au făcut campanie electorală pentru AUR și Călin Georgescu la alegerile din noiembrie 2024. Terheș a făcut parte din comisia pentru apărarea democrației a Parlamentului European, care a dezbătut luni un raport francez despre manipularea alegerilor din România. „TikTok spune că a […]
Crin Antonescu, despre noul șef de campanie după plecarea lui Bolojan la Cotroceni

Crin Antonescu a vorbit în exclusivitate la Euronews despre demisia lui Klaus Iohannis, despre care a spus că ar putea risipi „un pic” din tensiunea care s-a creat în societate după ce Iohannis a anunțat în decembrie că va rămâne în mandat până la alegerea unui nou președinte al României. Crin Antonescu, despre demisia lui […]
Rafila: Educaţie pentru sănătate ar trebui să fie cel târziu la gimnaziu. Degeaba o introduc la liceu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că Educaţia pentru Sănătate ar trebui începută cel târziu în ciclul gimnazial şi a explicat că, dacă această materie se va face la liceu, atunci vor exista unii elevi care au experimentat substanţele psihoactive sau unii care chiar consumă droguri. ”Momentul când faci această Educaţie pentru Sănătate, din punctul meu […]
Soția interlopului Petronel Corduneanu face campanie pentru Călin Georgescu împreună cu Lidia Vadim Tudor

Lista persoanelor care au legături cu lumea interlopă și cu activitățile infracționale ce îl susțin pe Călin Georgescu este tot mai mare. Soția interlopului Petronel Corduneanu, urmărită penal, este o ferventă susținătoare a suveranistului, coordonând organizarea mitingului de Ziua Unirii Principatelor. Alina Filip, soția interlopului Petronel Corduneanu, este o ferventă susținătoare a lui Călin Georgescu […]
Nicușor Dan le cere românilor 2 milioane de euro în cadrul „campaniei care poate schimba România”

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la prezidențiale, și-a lansat, luni, campania despre care spune că „poate schimba România”. Acesta a precizat că în campania pentru locale a strâns 500.000 de euro, iar acum își propune să strângă tot pentru campanie două milioane de euro. De ce candidează Nicușor Dan la prezidențiale […]
Burduja: Nu le-am pus gând rău angajaților care-și fac treaba, ci celor care nu au ce căuta acolo

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că se așteaptă la economii de un miliard de lei de la companiile din sectorul energetic, prin măsurile pe care le-a cerut de la acestea. Măsurile vizează mai ales reducerea numărului de șefi și reducerea cheltuielilor cu salariile personalului administrativ. Declarațiile au fost făcute […]