1.000 de zile de război în Ucraina. Care este realitatea în teren şi ce perspective sunt pentru pace

Ucraina marchează marţi 1.000 de zile de la invazia la scară largă a Rusiei, cu trupe obosite luptând pe numeroase fronturi, Kievul asediat de atacuri frecvente cu drone şi rachete, în timp ce oficialii se pregătesc pentru revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie, relatează Reuters. Într-un impuls pentru ţara aflată sub asediu […]
Joe Biden se întâlnește cu Xi Jinping în Peru. E prima lor întâlnire față în față de anul acesta

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, se vor întâlni sâmbătă la summitul Cooperării economice Asia-Pacific care are loc la Lima, în Peru, a anunţat miercuri o înaltă responsabilă a Casei Albe, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Este prima întâlnire față în față între cei doi lideri de anul acesta. […]
Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. UPDATE – Joe Biden şi Donald Trump, aşezaţi pe fotoliile albe şi având în spate un şemineu, au dat mâna, iar preşedintele ales […]
Trump dezvăluie noi nume din administraţia sa înainte de întâlnirea de miercuri cu Biden la Casa Albă

Un politician cu poziţii dure faţă de China la şefia diplomaţiei, o guvernatoare „ucigaşă de câini” în fruntea Securităţii Interne, un apărător al coloniilor israeliene din Cisiordania ambasador în Israel – Donald Trump a continuat marţi să dezvăluie distribuţia viitoarei sale administraţii, în ajunul unei întâlniri extrem de aşteptate cu preşedintele Joe Biden la Casa […]
Prof. Radu Carp, analiza votanților lui Trump: A fost ales în mare majoritate de clasa mijlocie din SUA

Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA a fost adusă în mare parte de voturile clasei de mijloc, este de părere prof. univ. Radu Carp, după analiza primelor rezultate agregate de peste Ocean. Radu Carp analizează profilul votanților lui Donald Trump, pornind de la primele date care au apărut după alegerile din SUA, […]
SUA: Joe Biden îl va primi miercuri la Casa Albă pe Donald Trump

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe Donald Trump, care urmează să-i succeadă în funcţie în ianuarie, la Casa Albă, miercuri, la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, a anunţat sâmbătă purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, conform AFP. Joe Biden s-a angajat joi să asigure un transfer de putere „paşnic şi ordonat” cu […]
Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri de campanie a lui Trump, şefă de cabinet la Casa Alba

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a anunţat joi că Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri de campanie ai săi, va fi şefa sa de cabinet la Casa Albă, încredinţând această poziţie de top unui strateg politic care a contribuit la victoria republicanului în alegeri, conform Reuters. Această numire este prima dintr-o serie de […]
Al doilea mandat al lui Trump nu va semăna deloc cu primul, arată CNN

Donald Trump va reveni la Casa Albă, dar atât aliații, cât și criticii săi spun că a doua sa președinție nu va semăna deloc cu prima, scrie CNN. În timp ce Partidul Republican îi aparține în totalitate, iar figurile anti-Trump au fost alungate definitiv, Trump va intra în Biroul Oval atât cu experiența de a […]
Joe Biden, în mesajul către națiune după victoria lui Trump: „O înfrângere nu înseamnă că suntem învinși”

Președintele american Joe Biden a afirmat, într-un discurs către națiune, că va asigura o tranziție liniștită către administrația Trump. „Sper că acum putem renunța la întrebările legate de integritatea sistemului electoral din Statele Unite, care este corect, cinstit, transparent și de încredere”, a spus președintele în exercițiu, în prima sa apariție după victoria lui Trump. […]
CNN: Al doilea mandat al lui Trump nu va semăna deloc cu primul

Donald Trump va reveni la Casa Albă, dar atât aliaţii, cât şi criticii săi spun că a doua sa preşedinţie nu va semăna deloc cu prima, scrie CNN. În timp ce Partidul Republican îi aparţine în totalitate, iar figurile anti-Trump au fost alungate definitiv, Trump va intra în Biroul Oval atât cu experienţa de a […]