Războiul de la CFR s-a încheiat! Circulaţia trenurilor revine la normal, după un acord privind plata datoriilor

Potrivit unui comunicat transmis de CFR SA, în urma dialogului instituţional dintre conducerile celor două companii, părţile au convenit asupra unui angajament comun care prevede efectuarea plăţilor către CFR SA şi compensarea creanţelor reciproce, în conformitate cu legislaţia în vigoare. „Ca urmare a acestor discuţii constructive şi a disponibilităţii manifestate de ambele conduceri, măsura suspendării […]

Facilităţi la călătoria cu trenul acordate în noul an universitar studenților. Anunțul CFR călători

CFR Călători informează că în cursul anului universitar 2025/2026 studenţii români şi străini, în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, beneficiază de reducere 90% la transportul feroviar intern clasa a 2-a la toate categoriile de trenuri doar pe rutele […]

CFR Călători: Nu se vor putea cumpăra bilete online pentru tren în primele ore ale zilei de vineri

Călătorii nu vor putea cumpăra bilete online pentru tren, vineri, între orele 00:00 – 5:00, deoarece aplicaţia va fi oprită pentru lucrări de mentenanţă, informează CFR Călători. ‘Aplicaţia de cumpărare online a biletelor va fi oprită pentru lucrări de mentenanţă. Pasagerii care au achiziţionat bilete online pentru efectuarea călătoriei în data de 26 septembrie 2025 […]

Sume uriașe plătite de stat operatorilor feroviari pentru transportul cu autobuzul

Deși compensația plătită de stat este destinată strict transportului feroviar de călători și se calculează  în raport cu costurile de transport feroviar suportate, statul a plătit în ultimul an zeci de milioane de euro compensații la transportul cu autobuzul. Schema permite operatorilor de transport feroviar profituri de 200-300%. Autoritatea pentru Reformă Feroviară plătește anual sume […]

CFR Călători avertizează că nu mai garantează siguranța transportului de călători

Într-o notă trimisă mai multor instituții importante, referitoare la „situaţie dificilă CFR Călători SA”, directorul general CFR Călători afirmă că operatorul „se află în situaţia de a intra în incapacitate de plată” și există „implicaţii grave în desfăşurarea în condiţii de siguranta transportului pe calea ferată”. Este a treia scrisoare de acest gen trimisă de […]