Încasările din contribuţia CASS au crescut cu peste 37% în primele cinci luni

Spital

Deficitul Fondului Sănătăţii a ajuns la 3,45 de miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an şi e cu peste 32% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2023. Aceasta, în ciuda creşterii cu peste 37% a încasărilor din contribuţii de asigurări de sănătate, efect direct al Legii 296 şi a […]

MF: Două miliarde de lei pentru serviciile medicale şi 300 milioane lei pentru sprijinirea mediului de afaceri

Marcel Boloș

După cele 3 miliarde de lei alocate săptămâna trecută pentru Ministerul Sănătăţii şi CNAS, suplimentăm cu alte 2 miliarde de lei pentru continuarea investiţiilor în echipamente noi, dar şi pentru a asigura predictibilitate financiară, care să se traducă în condiţii mai bune de tratament şi prevenţie pentru pacienţii din România, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel […]

Marcel Boloş: Deşi nu abundăm de resurse financiare, am găsit soluţiile pentru ca sănătatea să nu fie afectată

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, joi seară, după ce bugetul MinisteruluiN Sănătăţii a fost suplimentat, că, deşi resursele financiare sunt limitate, s-au găsit soluţii pentru ca ”sănătatea să nu fie afectată”. De asemenea, Boloş anunţă că discută cu reprezentanţii CNAS şi ai Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea serviciilor de dializă, radioterapie şi pompe de insulină pentru […]

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după suplimentarea bugetului

medic familie doctor consult

Oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate apreciază, joi, că suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii garantează accesul neîntrerupt al pacienţilor la servicii medicale, dar şi predictibilitatea financiară a activităţii furnizorilor de servicii medicale. ”În şedinţa Executivului de astăzi a fost adoptată o hotărâre prin care se alocă suma de 3 miliarde de lei din Fondul de […]

CNAS: De la 1 iulie este decontată testarea pentru HIV-SIDA a gravidei neasigurate

analize

Începând cu data de 1 iulie este decontată testarea pentru HIV-SIDA a femeilor gravide neasigurate, a declarat Iulia Stoea, director în cadrul CNAS. Iulia Stoea a participat miercuri online la dezbaterea „Infecţia HIV în România – prevenire, diagnostic, tratament, protecţie socială” – organizată de Federaţia UNOPA în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. […]

Medici din cadrul Ambulatoriului de specialitate au pichetat sediul CNAS şi au cerut dublarea bugetului

Câteva zeci de medici din cadrul Ambulatoriului de specialitate au pichetat, joi, sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi au cerut, printre altele, dublarea bugetului şi creşterea valorii punctului pe servicii. Ei afirmă că acest domeniu este subfinanţat. Protestatarii au înaintat un memoriu către conducerea CNAS în care menţionează care sunt problemele cu care […]

Președinta CNAS, liberala Herdea: Căutăm soluţii pentru o finanţare cât mai apropiată de nevoile sistemului medical

“Accesul pacienților la servicii medicale, asigurarea dialogului permanent, a echilibrului și stabilității în sistemul de asigurări sociale de sănătate, reprezintă priorități ale mandatului meu. Acestea sunt condiții esențiale pentru toți cei care au nevoie de servicii medicale (în asistența medicală prespitalicească – ambulatoriul de specialitate, asistența medicală primară, asistența medicală stomatologică, în spitale sau în […]

Medicii de familie și cei de ambulator ar putea opri activitatea, de la 1 iulie, din cauza subfinanțării

Amenzi pentru cabinete medicale

Dacă Ministerul de Finanţe nu găseşte fonduri, medicii din ambulator şi cei de familie vor fi obligaţi să oprească activitatea, a avertizat miercuri seara preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator, dr. Cosmin Alexandrescu. Valoarea punctului pentru serviciile acestor medici s-ar putea modifica în scădere, de la 1 iulie, odată cu introducerea noului contract-cadru elaborat de CNAS […]