Directorii din companiile feroviare de stat își reduc salariul cu 10%

Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, a anunțat miercuri că directorii generali și cei financiari ai CFR Infrastructură și CFR Călători își vor reduce indemnizațiile cu 10%. Ministrul a precizat că demersul vine în urma unor discuții pe care le-a purtat cu directorii generali ai celor două companii. „Totodată, și directorii generali și financiari ai filialelor CFR […]
Compania feroviară care anunţă că dă banii înapoi oamenilor dacă trenul va întârzia

Premieră în Italia. O companie feroviară anunţă că va rambursa banii călătorilor, dacă trenul lor va avea întârziere. Rambursarea poate ajunge, în unele cazuri, chiar şi la 50% din valoarea biletului, însă doar dacă întârzierea e de cel puţin 60 de minute şi preţul biletului va fi mai mare de 8 euro. Măsura va intra […]
Guvernul face o companie feroviară pentru război. Carpatica Feroviar va fi folosită în caz de conflict militar

Guvernul vrea să facă o nouă companie feroviară care să asigure transporturile strategice în cazul unui conflict militar. Decizia vine în contextul în care statul român și-a asumat creșterea mobilității militare. Carpatica Feroviar este o companie care ar trebui să asigure aceste transporturi de marfă pe cale feroviară, mai ales pentru a evita riscul unui refuz […]