UNSAR: 24 milioane de euro, cele mai mari 50 de daune plătite companiilor în 2022

Sursa foto: freepik

Cele mai mari 50 de despăgubiri achitate anul trecut de asiguratorii membri UNSAR în baza asigurărilor dedicate companiilor au însumat peste 117,3 milioane lei (23,8 milioane de euro), în creştere cu 9% faţă de valoarea din anul 2021, conform datelor colectate la nivelul asociaţiei, date marţi publicităţii. Potrivit unui comunicat al UNSAR, 83% din valoarea […]

OpenAI s-ar putea confrunta cu un exod al clienţilor

Cel puţin o parte dintre clienţii OpenAI, îngrijoraţi de evenimentele de la vârful companiei, iau în considerare să lucreze cu unul dintre concurenţi. Pe durata weekend-ului trecut, când Sam Altman a fost demis de la conducerea OpenAI, peste 100 de clienţi au luat legătura cu alte companii de AI, susţin sursele The Information. Îngrijoraţi de […]

Bursele europene au închis joi în creştere

Sursa foto: unsplash

Pieţele bursiere europene au închis joi în creştere, la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, pe măsură ce pieţele şi-au revenit pe fondul câştigurilor solide raportate de companii, cum ar fi compania farmaceutică AstraZeneca, ale cărei acţiuni au avansat cu 2,6%, transmite CNBC. Indicele paneuropean Stoxx 600 a crescut cu 0,8% până la […]

Precup: 260.000 de companii cu fonduri proprii negative – responsabilitatea noastră este să le capitalizăm

Circa trei miliarde de euro lipsesc, la nivel consolidat, din bilanţul companiilor româneşti şi vreo 260.000 de firme au fonduri proprii negative, iar responsabilitatea Guvernului este să capitalizeze companiile româneşti, a declarat, joi seara, Mihai Precup, ministru secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.   „Guvernul României, anul trecut şi anul acesta, a făcut un […]

G7 a adoptat un cod de conduită pentru companiile care dezvoltă sisteme avansate de inteligenţă artificială

Sursă foto: engineersgarage.com

Liderii economiilor din Grupul celor Șapte (G7) au convenit luni asupra unui cod de conduită pentru companiile care dezvoltă sisteme avansate de inteligență artificială, se arată într-un document al grupului. Acest cod va stabili un punct de referință pentru modul în care marile economii gestionează inteligența artificială, pe fondul preocupărilor legate de confidențialitate și al […]

Bănci şi companii americane îşi oferă sprijinul pentru victimele din Israel

bani-

Pe măsură ce marile corporaţii americane au început sezonul raportării rezultatelor financiare, săptămâna aceasta, directorii au abordat tema conflictului Israel-Hamas, iar unele companii au lansat eforturi de strângere de fonduri, transmite Reuters. ”Vreau doar să spun cât de profund întristaţi suntem cu toţii de recentele atacuri oribile asupra Israelului… Terorismul şi ura nu au loc […]

Bani de la Guvern. Ce sumă au primit angajații companiilor din subordinea Executivului

Bani

Cele aproximativ 200 de companii din subordinea Guvernului au distribuit pentru anul trecut angajatilor 195,4 milioane de lei ca participare la profit, conform datelor analizate de Profit.ro. Cele mai mari sume au fost acordate de companiile din sectorul energetic, unde şi rezultatele sunt semnificative, dar şi de societăţi precum Romsilva sau Registrul Auto Român (RAR). […]