După patru luni de control judiciar, primarul municipiului Târgu Mureș şi-a reluat atribuţiile

După patru luni, timp în care s-a aflat sub control judiciar cu interdicţia de a-şi exercita mandatul, într-un dosar instrumentat de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Târgu Mureş, primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, s-a reîntors, joi, în primărie, arătând că măsura dispusă a fost „disproporţionată”. „În primul rând, e foarte bine că […]

Mercenarii lui Potra, audiaţi la Parchet sub acuzaţia de acţiuni contra ordinii constituţionale

Parchetul General anunţă că audiază, vineri, 18 inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale. 3 dintre aceştia sunt arestaţi preventiv, 11 fiind în arest la domiciliu şi 4 sub control judiciar. Audierile au legătură cu percheziţiile din luna februarie făcute la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, între care […]

Bărbatul care a condus barca răsturnată în Golful Musura, plasat sub control judiciar

Bărbatul de 34 de ani, cadru militar, care a condus barca răsturnată în Golful Musura, incident soldat cu patru morți, a fost plasat sub control judiciar de către magistrații Tribunalul Militar București, potrivit surselor. Parchetul Curții Militare de Apel București va face contestație, mai spun sursele. Bărbatul, care este sergent la unitatea din Babadag, este acuzat […]

Călin Georgescu, primul mesaj după scandalul Anastasiu din Guvern

captura video

Auto-proclamatul  lider al suveraniștilor, Călin Georgescu, a fost din nou convocat la Poliție, miercuri dimineață, în cadrul controlului judiciar pe care îl are de aproape jumătate de an. La ieșirea din sediul Poliției, acesta a făcut o serie de declarații, primele după scandalul iscat în Guvern, culminat cu demisia vice-premierului Dragoș Anastasiu. În timp ce Georgescu este anchetat, […]

Ce scrie în documentul de destituire a lui Piedone de la ANPC, semnat de premier

Decizia privind eliberarea lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a fost publicată miercuri seara, 23 iulie, în Monitorul Oficial. Decizia este semnată de premierul Ilie Bolojan. ‘La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian-Victor Popescu Piedone se eliberează din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. […]

Bolojan, decizie pentru Piedone după ce a fost plasat sub control judiciar

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control. În urma mai multor întrebări venite din spațiul public, Guvernul face o precizare: Premierul Ilie Bolojan […]

Acuzațiile oficiale formulate împotriva lui Piedone, urmărit penal de procurorii DNA

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de divulgarea unor informații confidențiale în beneficiul unei firme private. Decizia a fost anunțată marți seară prin intermediul unui comunicat oficial al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Potrivit anchetatorilor, la data de 7 martie […]