Fără precedent: un șef de Consiliu Județean amenință să scoată copiii și bolnavii în stradă, ‘cu tigăile goale’

Criză socială de proporții, la DGASPC Hunedoara: 1.300 de copii, bătrâni și bolnavi riscă să rămână fără mâncare și medicamente, de la 1 septembrie. Președintele CJ Hunedoara amenință cu greva Județul Hunedoara se află în pragul unei crize sociale de proporții. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a anunțat astăzi că, începând cu 1 septembrie, […]

Militarul care conducea barca răsturnată în Delta Dunării a fost reținut

Delta Dunării

Militarul care se afla la cârma bărcii răsturnate săptămâna aceasta în Delta Dunării a fost reținut pentru 24 de ore. Patru oameni, printre care și un copil de doar 3 ani, au murit în acest accident. Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă și a fost reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că a […]

Accident în lanț cu 7 vehicule pe Autostrada A1. Trei copii şi 11 adulți au fost răniți

Trei copii şi 11 adulţi au fost răniţi, vineri, 4 iulie 2025, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul de mers spre Deva, în zona localităţii timişene Margina. Au fost implicate cinci autoturisme, un autotren şi o autoutilitară. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 427, pe […]

Psiholog despre motivele pentru care copiii ajung să consume droguri. „Cel mai mic consumator înregistrat are 9 ani”

Yolanda Creţescu, psiholog şi fondator al asociaţiei Happy Minds, afirmă că asociaţia pe care o coordonează şi care luptă împotriva adicţiilor a constatat că există consum de substanţe stupefiante încă de la vârste foarte fragede ,cel mai mic consumator înregistrat de asociaţie având doar nouă ani. Psihoterapeutul a vorbit şi despre cauzele pentru care se […]

Judeţul din România în care 40% dintre locuitori primesc ajutor social

Circa 40% din populația Sălajului primește diverse tipuri de beneficii sociale, cu o valoare totală lunară de peste 190 de milioane de lei, potrivit datelor centralizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sălaj. Astfel, la nivelul lunii mai, circa 43.000 de beneficiari au primit alocație de stat pentru copii, în valoare totală […]