Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”
După luni întregi în care atât ministrul Muncii, cât și șeful Casei Naționale de Pensii, le-au transmis pensionarilor, pe toate canalele posibile, că marea recalculare nu-i va afecta și că statul va da, nu va lua, sediile caselor județene sunt luate cu asalt, de la începutul săptămânii, de pensionarii nemulțumiți. Nu toate deciziile au ajuns […]
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii: Au fost transmise peste 4,1 milioane de decizii către pensionari
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunţat că au fost transmise peste 4,1 milioane de decizii către pensionarii, de vineri şi până astăzi. El a menţionat că 11.500 de persoane s-au adresat caselor de pensii după primirea acestor decizii, iar în 1.090 de cazuri se impune reviziurea deciziilor de recalculare. Daniel Baciu […]
Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de Poşta Română în prima zi
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor au fost distribuite de poştaşi, vineri, în prima zi în care are loc această acţiune. Reprezentanţii Companiei Poşta Română arată, într-un comunicat de presă transmis vineri seară, că peste 10.000 de poştaşi aflaţi în cursul zilei pe teren au reuşit să […]
Poşta Română anunţă că a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor
Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început, vineri dimineaţă, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară. Compania precizează că, î cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior […]
Care sunt priorităţile României la summitul NATO de la Washington şi ce decizii se preconizează că va lua Alianţa
Reconfirmarea importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, asigurarea apărării înaintate pe flancul estic şi respectiv consolidarea prezenţei aliate în România, precum şi susţinerea unei noi abordări a NATO faţă de Rusia care să vizeze măsuri de îngrădire a comportamentului agresiv al Kremlinului sunt câteva dintre obiectivele urmărite de România la summitul aniversar al […]
Documentul așteptat de 5.000.000 pensionari. Spune ce pensie iei la recalculare
Casa de Pensii a prezentat cum vor arăta deciziile de recalculare a pensiilor care vor ajunge la pensionari. Primele astfel de documente ajung la pensionari la finalul lunii mai, moment în care vor vedea negru pe alb câți bani la pensie vor primi din septembrie. Casa de Pensii a prezentat modul în care arată înștiințările […]
Vlad Nistor, europarlamentar: „Armata europeană este o chestiune fundamentală în condițiile în care se poartă războaie”
Europarlamentarul Vlad Nistor a vorbit despre mandatul greu pe care l-a prins. A trecut de la pandemie la război, iar deciziile au trebuit luate pe repede înainte pentru a face față situațiilor de criză. „A fost un mandat foarte dificil. Primii doi ani ai mandatului meu nu au existat pentru că foarte târziu, pe la […]
Decizii la nivel european pentru sprijinirea agricultorilor. Dan Nica: „Răspunsul trebuie să fie precis și clar”
Europarlamentarul PSD Dan Nica a vorbit în cadrul emisiunii Be EU despre situația agricultorilor, subliniind că este nevoie de un plan european care să răspundă nevoilor agricultorilor, inclusiv prin acordarea de facilități pentru creditare și limitarea importurilor din țările non-UE. Comisia Europeană lucrează la soluții pentru creșterea finanțării pentru Politica Agricolă Comună, un program de […]
Siegfried Mureşan: Un vot acordat extremiştilor este un vot pierdut la alegerile europarlamentare
Eurodeputatul Siegfried Mureşan a afirmat sâmbătă, la Piteşti, că voturile în favoarea formaţiunilor extremiste la alegerile pentru Parlamentul European pot fi considerate irosite, deoarece aceste formaţiuni nu participă efectiv la luarea deciziilor în cadrul UE. „Am discutat astăzi cu tinerii despre pericolul extremismului, despre faptul că acest pericol există, este real, el există în România […]
Război în Gaza: Îngrijorări puternice pentru Khan Yunis. Decizii aşteptate la CIJ
Khan Yunis rămâne vineri scena unor lupte violente, care au forţat deja mii de persoane să fugă, în timp ce toţi ochii sunt aţintiţi asupra Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga, care ar putea ordona Israelului să-şi limiteze ofensiva în Gaza, fără a putea să-l forţeze să facă acest lucru, scrie AFP. În […]