Măsurile pentru reducerea deficitului ar putea fi adoptate la sfârşitul lunii Iulie

Măsurile referitoare la reducerea deficitului bugetar vor fi adoptate într-o sesiune extraordinară a Parlamentului la sfârşitul lunii iulie, potrivit unor surse politice. Sursele citate au precizat că unele măsuri vor fi aplicabile de la 1 august, iar altele de la 1 ianuarie 2026, scrie Agerpres. „Am ajuns la consens pe TVA”, au precizat sursele politice, […]
Cum a fost reflectată desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcţia de premier, în presa internaţională

Președintele centrist Nicușor Dan l-a nominalizat vineri pe liderul Partidului Liberal, Ilie Bolojan, în funcția de prim-ministru al României, după săptămâni de negocieri privind formarea unui guvern de coaliție pentru a aborda cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, scrie Reuters. Președintele centrist Nicușor Dan l-a nominalizat vineri pe liderul Partidului Liberal, Ilie Bolojan, […]
Stolojan: Singura soluție reală, creșterea TVA cu cât e nevoie și renunțarea la celelalte măsuri

Fostul lider PNL Theodor Stolojan susține că singura soluție la problema reducerii deficitului bugetar este creșterea TVA nu doar cu 2 puncte procentuale, ci cu cât este nevoie și, în paralel, renunțarea la celelalte măsuri fiscale. “Blocajul cu privire la majorarea TVA este generat de neînțelegerea consecințelor grave ale neîndeplinirii angajamentului luat de către România […]
Nicușor Dan discută din nou cu Ilie Bolojan de la ora 15:00.Desemnarea noului premier ar putea avea loc vineri

Președintele Nicușor Dan se va întâlni din nou, joi, 19 iunie, cu Ilie Bolojan, după consultările care au avut loc la Palatul Cotroceni. Potrivit surselor politice, desemnarea candidatului ar putea avea loc vineri, după o rundă suplimentară de consultări cu partidele care vor să formeze viitoarea guvernare. Maratonul de discuții se datorează tensiunile dintre președinte și […]
VIDEO Ciprian Dobre, PNL: Suntem cu toții responsabili pentru starea bugetului, inclusiv PSD și UDMR

Autorii măsurilor care vor fi luate în perioada următoare vor fi toți cei din coaliția de guvernare, nu folosește nimănui să-i împarți pe unii în oameni buni sau oameni răi, spune liberalul Ciprian Dobre. „Dacă în ultimii 3 sau 4, 5 ani de zile, bugetul țării a luat-o razna, suntem cu toții responsabili. Toți […]
Câți bani va câștiga statul cu TVA la 21%. „Vor fi creșteri de prețuri”, avertizează economiștii

Guvernul se pregătește să mărească TVA-ul de la 19% la 21% chiar din luna iulie pentru a reduce deficitul bugetar. Măsura va fi asumată de noul premier în fața Comisiei Europene, pentru a încerca să evite suspendarea fondurilor europene. România are nevoie să reducă urgent deficitul bugetar de 9,3% din PIB, înregistrat în 2024, și […]
În ce condiții ar accepta sindicatele creșterea TVA. Ce spune președintele Cartel Alfa

Președintele Confederației Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a explicat marți la Antena 3 CNN în ce condiții ar putea fi acceptabilă creșterea TVA – așa cum există propuneri – și anume micșorarea taxelor sociale pe care le plătește angajatul și mutarea unor procente din acestea în sarcina angajatorului. „Putem accepta creșterea TVA cu condiția ca […]
Andrei Caramitru, reacție dură la adresa sindicatelor: „Terminați cu rahatul, că nu mai merge. Nu v-ar fi rușine!”

Anunțul sindicatelor din administrația publică și din învățământ că vor organiza proteste față de măsurile de redresare a deficitului bugetar luate în calcul la negocierile de la Cotroceni, a stârnit reacția unui renumit economist român: „Terminați cu rahatul, că nu mai merge”, a spus Andrei Caramitru. „Am văzut două “comunicate” ale sindicatelor care m-au șocat. 1) comunicatul […]
Riscă România să piardă fondurile europene? Ce spun europarlamentarii români – detalii de la Bruxelles

România riscă să piardă fondurile europene din cauza deficitului bugetar excesiv, în timp ce noul Guvern nu a fost instalat. Comisia Europeană a făcut primii pași pentru tăierea fondurilor, însă nu s-a luat o decizie finală în acest sens, așteptând măsurile pregătite de guvernul român pentru reducerea deficitului. România ar trebui să aibă un deficit […]
Bolojan avertizează că deficitul bugetar nu mai poate fi susținut. „Nu mai putem continua aşa”

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL și numele cel mai vehiculat de președintele Nicușor Dan pentru poziția de prim-ministru, a transmis sâmbătă, într-un mesaj pe rețelele sociale, că România cheltuiește mult mai mulți bani decât produce, o situație care a dus la un deficit bugetar de 9,3% din PIB, cel mai mare la nivelul UE. […]