Uniformele școlare, un adevărat butoi cu pulbere. Directoarea unui liceu bucureștean rupe tăcerea

Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii, potrivit unui proiect de lege care se află în prezent pe masa senatorilor. O veste bună, spun profesorii dar și părinții care speră, prin implementarea acestei măsuri, în eliminarea inechităților sociale dar și a bullying-ului la care sunt supuși copiii. „Eu aș introduce uniforma de mâine”, ne-a declarat Andreia Bodea, directoarea […]
Directorul ce nu a văzut nereguli la Pantelimon: 5.000 pensie specială, 10.000 salariu. A demisionat

Șeful Corpului de control al Ministerului Sănătății, care în luna aprilie a făcut verificările la Spitalul Pantelimon și a concluzionat că nu sunt probleme, a demisionat. Sorin Ion Luca a fost numit șef al Corpului de Control al ministrului Alexandru Rafila în martie 2022, scrie newsweek.ro. În momentul în care au început sesizările la Parchet […]
Stenogramele de la Spitalul Sf. Pantelimon: Discuție între directorul de îngrijiri medicale și o asistentă de la ATI

În stenogramele unor convorbiri telefonice între Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Sf. Pantelimon, și o asistentă de la secția ATI, se menționează despre cerințele medicilor de a reduce dozele de noradrenalină pentru pacienți, ceea ce a dus la moartea a 20 de persoane între 4-7 aprilie. Ziarul Cetățeanul a publicat în luna mai […]
UPDATE Rafila solicită demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”. Directorul și-a dat demisia de onoare

UPDATE 12.55. Directorul Spitalului Pantelimon a declarat pentru Antena 3 CNN că își va da demisia de onoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”, ”în urma unor deficienţe grave în funcţionarea unităţii şi a pierderii încrederii publice”, după ce 17 pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit în doar patru zile. […]
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, la DNA

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie. DNA a anunţat pe 24 mai că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi […]
Directorul prins cu șpaga în frigider a scăpat de arest. Judecător: „Poate pleca de acasă în cazuri urgente”

Directorul societății de drumuri și poduri din Bârlad trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită a fost plasat în arest la domiciliu. Este acuzat că ar fi primit 100.000 de lei de la un om de afaceri, o parte din bani fiind găsiți în frigiderul său din birou. Curtea de Apel Iași […]
Director CNAIR: Circulaţia pe încă 13 km din A 0Sud, între DN 5 şi DN 4 se deschide luni

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol anunţă, sâmbătă, deschiderea circulaţiei pe încă 13 kilometri din A0 Sud. ”Circulaţia pe încă 13 km din A 0Sud, între DN 5 şi DN 4 se deschide luni, 15 aprilie, de la ora 14.00! Încheierea lucrărilor pe încă un segment al lotului 1 (Glina-Vidra) al sectorului de Sud al […]
Director CNAIR: La jumătatea lunii aprilie se va circula pe încă 13 km din semi-inelul sudic al Centurii Capitalei

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, miercuri, că, la jumătatea lunii aprilie, se va circula pe încă 13 km din semi-inelul sudic al Autostrăzii de Centură a Capitalei. ”Finalizarea celor 7 km ai lotului 1 va asigura practic legătura rutieră pe autostradă între intersecţiile cu DN4, DN5 şi DN6 pe aproximativ jumătate (23,3 km) […]
Ministrul Barbu, despre APIA: Am numit un director general

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură(APIA) are un nou director, numit marți de către ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Acesta este liberalul Ionuț Costin Lupu. Ministrul Barbu a mai declarat, pentru Gândul, că agenția merge foarte bine și că toate plățile au fost deblocate. Fermele din România primesc un sprijin substanțial din partea UE, prin […]
Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect care prevede creşteri salariale pentru funcţiile de director

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că a fost pus în consultare publică proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificarea HG nr. 598/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile didactice de conducere de director şi director adjunct din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi pentru stabilirea categoriilor de unităţi de învăţământ […]