S-a decis! Dronele care vor survola ilegal spaţiul aerian al R. Moldova vor putea fi distruse, de la 1 septembrie

Aeronavele fără pilot la bord care vor trece ilegal frontiera Republicii Moldova vor putea fi distruse, neutralizate sau zborul acestora va fi luat sub control de către forţele aeriene, subordonate Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Prevederile sunt incluse în Legea privind securitatea spaţiului aerian naţional, care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial şi care […]
Urmările potopului din Galați: 7.000 de case distruse de apele învolburate. DN25 s-a transformat într-un lac

Inundațiile din Galați au lăsat în urmă prăpăd. 7.000 de case din 28 de localități au fost afectate. Nici acum, după 5 zile, apele nu s-au retras de peste tot. O porțiune din drumul național, care leagă Galațiul de Tecuci, este încă sub ape. În unele zone apa măsoară chiar și un metru și jumătate. […]
Arhivele oraşului Gaza se numără printre siturile de patrimoniu distruse în războiul dintre Israel şi Hamas

Pe fondul rapoartelor neîncetate de distrugere, al pierderilor imense de vieţi omeneşti şi a crizei umanitare din Gaza, războiul dintre Israel şi Hamas continuă să devasteze bogatul patrimoniu cultural al micii exclave. Istoria Gaza, a cărei mare parte nu a fost încă descoperită, se întinde pe parcursul a numeroase civilizaţii, printre care egiptenii, filistenii, babilonienii, […]
Peste 1.300 de clădiri, complet distruse în Fâșia Gaza, potrivit ONU

Peste 1.300 de clădiri au fost complet distruse în Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă Biroul de coordonare a afacerilor umanitare al ONU (OCHA), după o săptămână de bombardamente israeliene intense, transmite AFP. Potrivit agenţiei ONU, 5.400 de locuinţe ‘au fost distruse’, iar alte aproape 3.750 sunt atât de avariate, încât au devenit nelocuibile. Prim-ministrul israelian […]