Germania – Electoratul este îngrijorat de starea precară a economiei înainte de alegeri, potrivit unui sondaj

Majoritatea nemților sunt îngrijorați de starea economiei și de prețurile ridicate din Germania, în condițiile în care motorul economic al regiunii se contractă în prezent, arată un sondaj realizat luni înainte de alegerile din 23 februarie. Sondajul online realizat de compania germană R&V pe un eșantion de 1.000 de persoane în perioada 23-25 ianuarie a […]
Prima lună de creștere a economiei americane, după 26 de luni de recesiune

Industria manufacturieră din Statele Unite a consemnat în ianuarie prima lună de creștere după 26 de luni consecutive de contracție, potrivit indicatorilor PMI publicați de Institute for Supply Management (ISM). Evoluția este în aceeași direcție cu cea din Europa, unde există de asemenea o stabilizare a declinului producției industriale, conform mai multor indicatori economici. Valoarea […]
O instituţie de stat va concedia până la 800 de angajaţi. Economie de 80 de milioane lei: Vor rămâne cei competenţi

Preşedintele CJ Timiş: vom disponibiliza între 600 şi 800 de oameni, vor rămâne doar cei competenţi Alfred Simonis susţine că restructurarea va viza şi instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean „Pregătim reforma în Consiliul Judetean Timiş! Vom facem o restructurare nu doar a aparatului propriu, ci şi în instituţiile din subordinea CJT, şi vor rămâne cei […]
Cea mai mare economie europeană – al doilea an consecutiv de cădere

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, a confirmat Institutul de Statistică (Destatis), incertitudinile sporind înaintea alegerilor, transmit DPA și Reuters. Anul trecut, PIB-ul Germaniei a înregistrat un declin de 0,2%, după o scădere de 0,3% în 2025, iar analiștii se așteaptă la o nouă contracție în […]
Cât ar costa Groenlanda, dacă ar fi de vânzare. Cum se stabileşte preţul unei țări

Dacă Statele Unite ar cumpăra Groenlanda, cum ar fi stabilit preţul? Pentru companii şi alte active, există metode de evaluare. Dar pentru o întreagă economie, ar fi mai complicat, şi nu doar din motive financiare. Ar trebui să se ţină seama şi de considerente politice. Deci, este suveranitatea de nepreţuit în lumea modernă? se întreabă […]
Tanczos Barna promite investiții de până la 140 de mld și finanțare prioritară pentru educație, sănătate și apărare

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat miercuri că bugetul pe 2025 include investiții semnificative, estimate să depășească 130 de miliarde de lei, cu posibilitatea de a atinge 140 de miliarde. El a precizat că ultimele calcule vor fi finalizate înainte de prezentarea limitelor bugetare în Guvern. Tanczos Barna pune accent pe finanțarea domeniilor prioritare, precum […]
Mihai Daraban (CCIR): Mediul de afaceri şi-a epuizat capacitatea de a plăti taxe suplimentare

România se confruntă cu o stagnare economică în ciuda faptului că la 1 august 2024 au apărut în plus 20.000 de deponenți de bilanț, comparativ cu 2023, a declarat marți președintele Camerei de Comerț a României (CCIR), Mihai Daraban, la un eveniment de specialitate. Mediul de afaceri dă semne concrete că şi-a epuizat capacitatea de […]
Impozitul progresiv: Ce este și cum ne afectează veniturile

Impozitarea progresivă nu este un sistem nou pentru România. Abrogat în urmă cu două decenii în favoarea cotei unice, factorii decizionali doresc reintroducerea taxării diferențiate pentru a crește încasările la bugetul de stat. După Revoluție din Decembrie ’89, România a adoptat un sistem diferențiat de taxare a veniturilor. În ultima sa formă, existau cinci praguri […]
Salariile minime în vigoare în 2025. Mărirea şi decăderea facilităţilor fiscale din construcţii şi sectorul agricol

Valoarea salariului minim brut pe economie şi a salariului minim brut în sectorul agricol și industria alimentară în vigoare în 2025 e 4.050 de lei, în timp ce salariul minim brut din construcţii e de 4.582 de lei începând cu luna ianuarie. Guvernul a eliminat facilităţile fiscale din sectorul agricol şi din construcţii începând cu […]
Economia globală va crește constant în 2025, estimează FMI

Fondul Monetar Internaţional va prognoza o creştere constantă a economiei mondiale şi continuarea reducerii inflaţiei, cu prilejul publicării unui update la raportul „World Economic Outlook” în data de 17 ianuarie, a declarat vineri directorul general Kristalina Georgieva (foto) la o întâlnire cu jurnaliştii, transmite Reuters, relatează Agerpres. Georgieva a spus că economia americană performează „puţin […]