Consumatorii de energie care ar putea beneficia de facturi mai mici, din iulie

Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde prețul final facturat al energiei electrice nu poate depăși 1,3 lei/kWh, iar pentru aceștia, după 1 iulie, facturile ar putea să scadă cu 20%, a precizat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja. ‘Din 8,7 milioane de […]
Facturi cu 50% mai mari la energie pentru aproximativ un milion de IMM-uri, instituții și spitale, de la 1 iulie

Cele aproximativ 900 de mii de întreprinderi mici și mijlocii (IMM), dar și instituțiile publice, școlile sau spitalele vor fi nevoite să achite, de la 1 iulie, data la care expiră măsurile de plafonare a prețurilor la energie electrică, facturi mai mari și cu peste 50% decât în prezent, în funcție de furnizorul cu care […]
Facturile pe care le veți primi de luna viitoare la energie. Pentru unii, prețul se dublează

Încheierea la 1 iulie a perioadei în care prețul energiei a fost plafonat și în care, implicit, au fost plătite compensații furnizorilor va conduce la o dublare a valorii facturii pentru unii consumatori, mai ales pentru cei cu consum redus. Noile oferte ale marilor furnizori (Electrica, PPC, Premier Energy), cu o singură excepție (Hidroelectrica) se […]
Ce se întâmplă cu facturile la energie după 1 iulie. Ajutor pentru consumatorii vulnerabili

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că pregătește măsuri de sprijin de care să beneficieze consumatorii vulnerabili, după expirarea schemei de plafonare-compensare, la 1 iulie. Acesta nu crede „că va crește semnificativ factura sau nu e vreun Armaghedon energetic.” „Sprijinul statului va fi direcționat sub forma unor sume lunare către românii vulnerabili, cei în sărăcie […]
Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic”. Ce le recomandă ministrul Energiei românilor de la 1 iulie

Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării prețurilor la curent. Ministrul Energiei le recomandă românilor să se informeze doar din sursele oficiale puse la dispoziție de ANRE. Evident, facturile nu vor mai fi aceleași, nici pentru micii consumator, nici pentru cei mari. Cum poate […]
Peste o lună, oamenii se vor trezi cu facturi duble la energie. Autoritățile nu le explică însă nimic

De la 1 iulie, va fi liberalizată piața de energie electrică, un moment care mă aștept să fie urmat de un mare scandal. Oamenii încă nu știu ce înseamnă exact acest lucru, pentru că, până acum, autoritățile nu au făcut nicio campanie de informare. Nu va fi prima dată când se liberalizează piața de energie […]
Cum influențează inflația din 2025 buzunarul românilor. Ce trebuie să știi

Anul 2025 a adus o serie de provocări economice care afectează direct viața de zi cu zi a românilor. Inflația ridicată, scumpirile la energie, produse de bază și servicii, precum și incertitudinile fiscale au dus la o scădere a puterii de cumpărare și la o presiune tot mai mare asupra bugetelor familiale. 🔺 Inflația, din nou […]
Lege-bombă pentru facturi – Compensaţie nouă pentru milioane de români (proiect)

Parlamentarii PNL au depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege prin care se oferă posibilitatea compensării facturilor la energie electrică pentru consumatorii vulnerabili din surplusul de energie produs de unităţile administrativ-teritoriale. Numeroase unităţi administrativ-teritoriale din România au investit în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile, în special panouri fotovoltaice montate pe clădiri […]
Hidroelectrica reduce prețul de vânzare a energiei la clienții proprii, dar îl crește pe cel cu care a vândut în piață

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a avut, în primul trimestru al anului, prețuri mai scăzute și mult sub piață pentru proprii săi clienți din furnizare, dar prețuri mai mari pentru energia vândută în piețe. Prețul mediu cu care Hidroelectrica a vândut energia pentru proprii clienți din furnizare a fost de […]
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă

În mai puţin de două luni cresc facturile la energie. Cu cât, diferă în funcţie de furnizor. Companiile au început să trimită oferte, ba chiar vin cu reduceri pentru cei care încheie acum contracte. Preţurile sunt oricum mari şi, în unele cazuri, nejustificate, spun experţii din energie care ne recomandă să fim atenţi ce ofertă […]