România va dispune de fonduri europene fără precedent pentru a scăpa de sărăcia energetică

Conform unor statistici prezentate de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE), în locuinţele din mediul rural din România, ponderea utilizării lemnului de foc este de 80%. Şi, de regulă sunt folosite sobe vechi şi ineficiente energetic, cu un randament de 15%, ceea ce înseamnă că 85% din energia calorică a lemnului se pierde. Astfel România […]
John Kerry: România ar putea folosi gazul natural pentru tranziţia către surse curate de energie

John Kerry, emisarul special pentru climă al preşedintelui SUA, a declarat joi într-un interviu pentru Reuters că ţări precum România şi Bulgaria ar putea folosi gazele naturale în tranziţia lor către surse curate de energie, cu condiţia să ia măsuri pentru a capta emisiile generate de noile exploatări. El a avertizat totodată în privinţa „alegerilor […]
Dan Nica (PSD): Amenzi usturătoare pentru specula din energie

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că demersurile sale de modificare a legislației UE pentru stoparea speculei pe piața energiei au obținut azi aprobarea Comisiei pentru Industrie, Energie și Cercetare (ITRE), urmând să fie supuse votului plenului, arată antena3.ro. În calitate de coordonator al reprezentanților Grupului S&D din comisia ITRE, Dan […]
Coșmarul facturilor mărite la ENERGIE și gaze ar putea reveni din toamnă. Ce spune Dumitru Chisăliță

Românii se confruntă cu perspective sumbre în ceea ce privește costurile energetice începând din toamnă, deoarece se așteaptă ca facturile la energie și gaze să crească semnificativ, atrage atenția Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Eliminarea subvențiilor la energiear va determina o dublare instantanee a facturilor pentru consumatori și o creștere a profiturilor furnizorilor cu […]
Bulgaria şi Ungaria discută despre cooperarea în domeniul energetic

Ungaria va conta tot mai mult pe capacităţile de transport de gaze ale Bulgariei, a afirmat miercuri Peter Szijjarto, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului, după un dialog cu preşedintele bulgar Rumen Radev, transmite MTI. „Deoarece intenţionăm să achiziţionăm o cantitate tot mai mare de gaze din Azerbaidjan şi Turcia, vom avea tot mai […]
Energia electrică provenită din combustibili fosili a scăzut în prima jumătate a anului

Proporţia de energie electrică produsă din combustibili fosili a scăzut la 33% în Uniunea Europeană în prima jumătate a anului, cel mai scăzut nivel de până acum, potrivit unui raport publicat miercuri de think tank-ul dedicat climei şi energiei Ember, transmite AFP. Între lunile ianuarie şi iunie,”combustibilii fosili au generat 410 TWh în UE, adică […]
Jumătate din energia produsă în România e „verde”, dar nu e de la soare sau vânt

Peste 56% din energia electrică produsă în prima jumătate a anului în România a fost “verde”, în creștere cu 9 procente față de ponderea din aceeași perioadă a anului trecut. Însă nu energia produsă din sursele regenerabile (eoliene și fotovoltaice), care a scăzut, a contribuit la această evoluție, ci creșterea spectaculoasă a producției de energie […]
Bogdan Stoica: De ce se îneacă românii la mare și cui folosește asta?

E delir pe net: mai toți cei care voiau să protesteze împotriva noilor măsuri fiscale, dar își luaseră deja bilete la Untold, iar apoi au vrut să refacă mitingul din 10 august la care i-a bătut Jandarmeria, dar parastasul s-a suprapus peste SummerWell și-au găsit, în sfârșit, liniștea: marți a fost zi liberă, numai bună […]
După ieftinirea energiei, profitul Transelectrica a crescut de aproape 6 ori

Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, și-a majorat de aproape 6 ori profitul net în primul semestru din 2023, față de perioada similară a anului trecut, de la 28 la 162 milioane lei, în principal ca urmare a scăderii costurilor cu achiziția de energie electrică pentru consumul propriu tehnologic (CPT). Astfel, reducerea cu […]
Electrica SA a livrat mai puțină energie ca urmare a reducerii consumului, dar și a numărului de clienți

Electrica SA, grup la care statul este principal acționar, cu o participație de 49,79%, și-a redus cu 5,5% cantitatea de energie furnizată în trimestrul al doilea comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a micșorării consumului la nivel național, dar și a reducerii numărului de clienți, care fie s-au transferat la un alt […]