Criză de medicamente în farmacii, în plin sezon de viroze şi gripă. Lipsește chiar și serul fiziologic
Cazurile de gripă şi viroze sunt în creştere, iar spitalele tot mai neîncăpătoare. Potrivit INSP, în ultima săptămână s-au înregistrat 72.734 cazuri de infecţii respiratori. Potrivit Antena 3 CNN, s-au înregistrat cu 29.3% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 35% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară. Medicii şi farmaciştii spun […]
Proiect: Farmaciile se vor înfiinţa şi după criteriul geografic
Autorizarea înfiinţării farmaciilor se va face după criteriul geografic care prevede o distanţă între acestea în mediul urban de cel puţin 250 de metri, iar în mediul rural de 500 metri, precum şi după criteriul demografic, prevede un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, […]
Farmaciile ar putea fi mai greu de găsit, dacă va fi adoptat un proiect de lege depus în Parlament
Farmaciile vor fi mai greu de găsit dacă aleșii vor adopta un proiect de lege care prevede ca acestea să fie amplasate la cel puțin 500 de metri una de alta. Regula ar urma să se aplice atât în orașe, cât și la sate. Andreea Ghiorghe, jurnalist Digi24: Atât la sat cât și la oraș […]
Controale ale MS și Agenția Medicamentului, la farmaciile care eliberează medicamente stupefiante și psihotrope
Peste 500 de farmacii care efectuează operaţiuni cu medicamente care conţin Oxicodonă şi Fentanyl vor fi controlate în următoarea perioadă, anunţă luni Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope, se arată într-un comunicat. „Colaborarea […]
DECIZIE Medicamentele expirate de la populație vor fi colectate de spitale, inclusiv private
Medicamentele expirate sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care vor fi obligate să le primească, prevede un proiect legislativ adoptat de către Parlament, prin votul final al deputaților, arată profit.ro. Costurile colectării vor fi decontate de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, iar […]
Noi reguli pentru vaccinul antigripal
Apar reguli noi pentru administrarea vaccinului antigripal. Aceste măsuri îi bulversează pe medicii de familie, întrucât nu vom mai putea lua serul din depozitele DSP. Vaccinurile vor fi distribuite pe bază de rețetă, prin farmaciile cu circuit deschis, notează antena3.ro. Vaccinurile antigripale au ajuns în farmacii, iar pacienții care se vaccinează an de an îl […]