Consiliul Naţional al PNL. Andronache: Se instituie un Birou Executiv mai restrâns. Mandatul noii conduceri, limitat

Preşedintele Comisiei de Statut din PNL, Gabriel Andronache, a arătat că, potrivit noului Statut, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali, existând modificări şi în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a acestora. La propunerea preşedintelui, vor fi cooptate două personalităţi publice cu derogare […]
Gabriel Andronache: „Miza nu e cine câștigă politic, ci un guvern capabil să reducă deficitul”

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, atrage atenția asupra priorităților reale în contextul negocierilor pentru formarea noului guvern. Potrivit acestuia, discuțiile nu trebuie privite ca o competiție de imagine între partide, ci ca o etapă critică pentru stabilitatea statului. „Miza reală a negocierilor este formarea rapidă a unui guvern funcțional, capabil să […]
Andronache (PNL), după bâlbele celor de la POT şi AUR la noua moțiune: Învăţaţi legea, înainte să faceţi politică!

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a declarat marţi, pentru News.ro, că deputaţii extremei drepte din Parlament demonstrează că nu cunosc legea, acesta fiind motivul pentru care moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost returnată iniţiatorilor. Potrivit deputatului PNL, prin ei, prin moţiune, cei de la POT şi AUR încearcă să îl oblige pe […]
Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL, anunț despre Pilonul II de pensii

Gabriel Andronache, liderul grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților, a subliniat importanța consolidării sistemului privat de pensii ca soluție pentru asigurarea unui trai mai bun pentru viitorii pensionari. „Unul dintre obiectivele fundamentale ale PNL este creșterea contribuțiilor la Pilonul II de pensii, astfel încât fiecare angajat să poată beneficia de economii mai mari pentru perioada […]
Gabriel Andronache, în continuare lider al deputaţilor PNL

PNL anunţă, sâmbătă, că grupul propriu din Camera Deputaţilor are 49 de membri, iar Gabriel Andronache este în continuare lider de grup. ”Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor are în componenţă 49 de deputaţi. Conducerea Grupului este asigurată de: Andronache Gabriel- Liderul Grupului parlamentar”, a anunţă, sâmbătă, PNL. Andronache este sprijinut de vicelideri: Alexandru Andrei, Florin […]
Liderul deputaților PNL: Venim în sprijinul pensionarilor militari în demersul Avocatului Poporului la CCR

Partidul Național Liberal continuă să apere drepturile pensionarilor militari, depunând un memoriu la Curtea Constituțională a României (CCR) în sprijinul legii care prevede majorarea pensiilor acestora. Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a anunțat că formațiunea a înregistrat un amicus curiae prin care demontează argumentele aduse de Avocatul Poporului, care a invocat neconstituționalitatea actului legislativ. “Partidul […]
Andronache: PNL va iniţia un demers legislativ pentru a readuce convenţiile civile în zona excepţiilor fiscale

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat, luni, că liberalii vor iniţia un demers legislativ pentru a readuce convenţiile civile în zona excepţiilor fiscale şi a menţionat că acestea sunt utile pentru societăţile comerciale care angajează pensionari, dar şi pentru buna funcţionare a asociaţiilor de proprietari. ”Vă anunţ asupra faptului că grupul parlamentar PNL şi […]
Gabriel Andronache: PNL a înregistrat la CCR un memoriu în sprijinul pensionarilor militari

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că liberalii au înregistrat la Curtea Constituţională a României un memoriu în sprijinul pensionarilor militari, prin care demontează toate argumentele aduse de Avocatul Poporului în sesizarea de neconstituţionalitate. ”Partidul Naţional Liberal, prin grupurile sale parlamentare, a înregistrat astăzi la Curtea Constituţională un memoriu, un amicus curiae, în sprijinul […]
Liderul deputaţilor PNL: Noul Cod Silvic intră pe ordinea de zi de luni a plenului

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, anunţă duminică seară că, în urma şedinţei Comitetului Liderilor de Grup din Camera Deputaţilor, a reuşit să convingă celelalte grupuri parlamentare să voteze ca Noul Cod Silvic să fie primul punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de luni. Liberalul solicită celor două comisii raportoare, Juridică şi Agricultură, […]
Gabriel Andronache, PNL: „Fostul ministru PSD al Muncii iese la rampă cu știri false!”

Liderul de grup al deputaților PNL lansează un atac la adresa fostului ministru al Muncii de la PSD, Marius Budăi, despre care spune că lansează știri false legate de pensiile militare. „Comentarii la postarea fostului Ministru al Muncii, domnul Marius Budăi, privind pensiile militare: 1. Ministrul Muncii PSD ascunde sub preș faptul că, în anul […]