Olt: Deputatul Ştirbu (PNL) susţine reintroducerea posibilităţii pensionării anticipate cu 2 ani pentru slătineni

Dreptul cetăţenilor din municipiul Slatina şi din localităţile învecinate de a se pensiona anticipat cu doi ani, eliminat prin noua lege a pensiilor, trebuie reintrodus, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu. Deputatul liberal a informat că a depus în acest sens, în procedură de urgenţă, o iniţiativă legislativă […]

Alegeri parlamentare: Organizaţia PNL Olt şi-a propus să obţină 30% din voturi

Organizaţia liberală din judeţul Olt şi-a propus să obţină aproximativ 30% din voturi la alegerile parlamentare, fapt ce i-ar permite să câştige un mandat de senator şi două mandate de deputat, a declarat, vineri, preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu. Preşedintele PNL Olt a menţionat că nu a fost luată o decizie privind un număr […]

Alegeri parlamentare: cine sunt liberalii care deschid lista PNL Olt

PNL Olt a stabilit listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaţilor fiind preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Gigel Ştirbu, iar pe lista pentru Senat primul fiind prim-vicepreşedintele organizaţiei liberale Olt, Marian Vasile, primarul comunei Studina. În lista pentru Senat pe locul doi este Marius Bălaşa, pe locul trei – […]

Gigel Ştirbu, despre congresul PSD: De ce le este frică nu vor scăpa: PNL va da următorul Președinte al României!

Preşedintele PNL Olt, Gigel Ştirbu vorbește într-o postare despre congresul PSD de sâmbătă, venind cu o imagine care este după părerea lui cea mai expresivă. În poză se află Paul Stănescu, secretarul general al PSD, Marcel Ciolacu, președintele PSD, și Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor. Spune despre aceștia că Stănescu a transformat stuful din Delta Dunării […]

Gigel Ştirbu (PNL Olt): Am câştigat la Slatina; acest vot ne obligă foarte mult

Preşedintele PNL Olt, Gigel Ştirbu, a declarat că rezultatul alegerilor locale în municipiul Slatina, unde potrivit numărătorii paralele efectuate de partide a câştigat liberalul Mario De Mezzo, obligă „foarte mult” şi arată că cetăţenii îşi doresc o altfel de administraţie”. Ştirbu a afirmat că rezultatul demonstrează că mesajul candidatului PNL la Primăria Slatina a fost […]

Gigel Știrbu îi cere demisia lui Florin Barbu, după ce ministrul l-a citat pe Ceaușescu

Deputatul PNL Gigel Știrbu îi cere demisia ministrului Agriculturii, Florin Barbu, după declarațiile recente ale acestuia în scandalul stufului din Deltă. Barbu și-a justificat decizia de a transforma zona de stuf din Deltă în pășune cu un citat din Nicolae Ceaușescu. Gigel Știrbu a postat un mesaj pe facebook în care îi cere ministrului Florin […]