Camera Deputaţilor urmează să voteze legea pentru combaterea fenomenului Deepfake

Camera Deputaţilor

În Camera Deputaţilor urmează să fie votată legea pentru combaterea fenomenului Deepfake, ce a luat amploare odată cu folosirea inteligenţei artificiale pentru a propaga informaţii şi conţinut audio şi video fals în mediul online. Proiectul prevede amenzi de până la 200 de mii de lei şi chiar închisoare până la doi ani pentru cei care […]

APLICAȚIA inovatoare dedicată nevăzătorilor, creată de șase tineri din Cluj.

Șase tineri din Cluj demonstrează că lucrurile constructive și bine făcute pot produce schimbări și îi pot ajuta cu adevărat pe cei din jur. Cei care au scris povestea sunt Sofia-Maria Bud, Abel-Dumitru Burduhos, Alexandru-Marius Chira, Felix Crișan, Armand Farkas şi Maria-Teodora Pescaru – tinerii care au dezvoltat Aplicația Palmsy, un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, ajutându-i […]

Deloitte: Opt din zece lideri la nivel global se așteaptă ca AI să le transforme organizația în următorii ani

Așteptările cu privire la inteligența artificială generativă (Gen AI) rămân ridicate în rândul liderilor la nivel global, opt din zece respondenți (79%) la studiul Deloitte „The State of Generative AI in the Enterprise: Now decides next” fiind de părere că tehnologia le va transforma organizația în următorii trei ani. Mai mult de jumătate dintre respondenți susțin că […]

Creatorii de conținut, din ce în ce mai curtați de YouTube

Creatorii de conținut trebuie să fie considerați „studiouri de nouă generație”, a declarat Neal Mohan, CEO-ul YouTube (Google), într-o scrisoare despre „pariurile” sale pentru 2024, în care laudă meritele youtuber-ilor și ale platformei, transmite AFP. Neal Mohan a declarat că, în opinia sa, „inteligența artificială (AI) va spori creativitatea umană”, într-un moment în care mulți […]

Comisia Europeană a propus norme actualizate care extind definiţia abuzului sexual asupra copiilor

comisia europeana UE

Comisia Europeană a propus norme actualizate care extind definiţia abuzului sexual asupra copiilor şi prelungesc termenul de prescripţie. De asemenea, noile norme vor incrimina ”manualele pedofiliei” şi deepfake-urile de abuz asupra copiilor, transmite Euronews. Revizuirea directivei din 2011, dezvăluită marţi după-amiază, încearcă să închidă lacunele deschise de apariţia bruscă a inteligenţei artificiale, care a permis […]

BNR reacționează după mesajele deepfake cu Mugur Isărescu

BNR

Reţelele sociale de la noi au fost invadate în ultima perioadă cu mesaje care prezentau oferte de nerefuzat pentru anumite investiţii. Fenomenul a luat amploare. Prin intermediul aplicațiilor de inteligență artificială au apărut zeci de clipuri care prezintă astfel de oferte de investii. Sunt folosiți oameni conoscuți din media, din politică sau chiar sistemul bancar. […]

Apple testează mai multe modele lingvistice direct pe iPhone

Codul celor mai recente versiuni ale sistemului de operare iOS arată că Apple a început deja să testeze direct pe smartphone-urile companiei noile sale modele lingvistice. Apple a integrat deja în versiunile de test ale iOS 17 mai multe versiuni ale modelelor lingvistice pe care le are în dezvoltare. Acestea sunt legate de diverse aplicaţii, […]

Baciu, la Departamentul de Stat al SUA: România e într-o poziție unică în care poate avea o voce la nivel internațional

Andrei Baciu se află zilele acestea în Statele Unite ale Americii, unde a avut mai mult întâlniri la Departamentul de Stat despre domeniul inteligenței artificiale, în contextul în care peste 40% din populația planetei va vota în 2024. „O discuție foarte interesantă la Departamentul de Stat american despre provocările actuale, inclusiv cele din domeniul inteligenței […]

Parlamentul European, discuții cu comisiile de specialitate. Ce pregătesc liderii de la Bruxelles

Parlamentul European abordează în această săptămână subiecte diverse cu comisiile de specialitate. Parlamentul European lucrează săptămâna aceasta în comisiile de specialitate. Comisia pentru Industrie Cercetare și Energie a avut un schimb de opinii cu Petrra de Sutter, vice prim-ministru și ministru al Administrației Publice, Întreprinderilor Publice, Telecomunicațiilor și Serviciilor Poștale din Belgia. Discuția a fost pe […]