Liberalii se întâlnesc la Vila Lac. Vor fi discutate subiecte fierbinţi legate de coaliţie şi de posturile ce le revin

Membrii Biroului Naţional al Partidului Naţional Liberal se întâlnesc joi la Vila Lac. De la ora 12.00, liberalii vor intra în şedinţa pe a cărei ordine de zi se află foarte multe subiecte fierbinţi. Potrivit surselor Gândul, colegii de partid ai ministrului Educaţiei, Daniel David, vor decide dacă acesta va rămâne în funcţia pe care […]
Ce presupune Articolul 4 al NATO activat de Polonia

Principalul organism de conducere al NATO s-a întrunit la cererea Poloniei. Consiliul Nord-Atlantic a mai discutat articolul 4 în 2022 Consiliul Nord-Atlantic, principalul organ de decizie politică al NATO, s-a întrunit miercuri dimineaţă la nivel de ambasadori reunind reprezentanţii celor 32 de ţări NATO, pentru o reuniune planificată de mult timp. Cu toate acestea, potrivit […]
Zi de foc la Guvern: Se dezbat 23 de hotărâri, de la burse la investiții din PNRR

Guvernul se întrunește joi pentru a dezbate 23 de hotărâri, printre care metodologia de acordare a burselor și măsurile de reformă a pieței energetice. Agenda include 23 de hotărâri de guvern, șase memorandumuri și mai multe documente de politici publice. Printre punctele de interes se numără aprobarea metodologiei-cadru de acordare a burselor și bugetul pe […]
Ciucă, votat în unanimitate candidatul PNL la prezidențiale

UPDATE Candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 2024 a fost unanim acceptată în cadrul Biroului Politic Național al PNL, joi. Surse din interiorul Partidului Național Liberal (PNL) au confirmat pentru PS News că Nicolae Ciucă a primit vot în unanimitate pentru a-și depune candidatura la alegerile din 24 noiembrie. Urmează ca liberalii să […]
Seniorii liberali, întrunire la Predeal. Au discutat cu conducerea partidului despre creşterea pensiilor

Organizaţia Seniorilor Naţionali Liberali (OSNL) a organizat, în perioada 22-24 martie, la Predeal, Şcoala de Primăvară, la care au participat peste 300 de persoane. S-a discutat despre creşterea pensiilor, programe ce sprijină elevii şi studenţii, dar şi despre proiecte de dezvoltare regională. ”La Predeal, 300 de seniori liberali au participat la şcoala de primăvară a […]
Alexandru Rafila: PSD are vocaţia construirii / Sănătatea nu are culoare politică

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, sâmbătă, a conferinţa de alegeri a PSD Timiş, că PSD are vocaţia construirii şi a oferit dând exemple de mari investiţii în domeniul sănătăţii care sunt derulate la Timişoara sau care urmează a se derula şi a subliniat că sănătatea nu are culoare politică. „Prezenţa mea aici, dincolo de […]