Adrian Câciu anunţă investiţii de 100 de milioane de euro la Antibiotice Iaşi pentru producţia de medicamente critice

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că Antibiotice Iaşi va beneficia de investiţii europene de 100 milioane de euro pentru producţia de medicamente critice, existând discuţii avansate în acest sens cu Comisia Europeană. Ministrul Adrian Câciu a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul companiei Antibiotice Iaşi că investiţia este deja […]

Nicolae Ciucă: PNL a promovat și a apărat interesele tuturor românilor

Partidul Național Liberal și-a lansat candidații la alegerile europarlamentare și locale, de la Arad. Președintele partidului, Nicolae Ciucă, a dorit să facă un bilanț al acestei campanii care se va încheia în curând, dar nu înainte de a trece în revistă pe aceia care pot fi numiți „motorul” acestei formațiuni politice.  PNL a făcut lansarea […]

SONDAJ: 60% dintre români, pesimişti în legătură cu viitorul ţării

INSCOP Research

Peste 60% dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar aproape 70% se aşteaptă ca în următoarele 3 luni preţurile să crească, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. 42.2% dintre cei chestionaţi cred că investiţiile în economie vor creşte, în timp ce aproape un sfert cred […]

Câciu anunță INVESTIȚII de 87,3 miliarde euro: ,,România a avut cea mai ridicată pondere a investițiilor productive”

adrian caciu

Ministerul Fondurilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că ,,potrivit datelor publicate de Eurostat privind dinamica investițiilor în anul 2023, România a avut cea mai ridicată pondere a investițiilor productive (Formării brute de capital fix) în PIB din ultimii 11 ani.”. În ceea ce privește anul 2024, ,,sunt alocate prin buget investiții publice record […]

Ministerul Dezvoltării: Peste 950 de milioane de lei, pentru noi proiecte

Adrian-Ioan Veştea

Ministrul Adrian-Ioan Veştea a semnat, joi, 65 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 956.985.839,69 de lei. Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră, a staţiilor de epurare […]

Ciolacu, discuţii despre proiectele de dezvoltare a investiţiilot în sectorul energetic din România

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii fondului de investiţii Carlyle Group, principalul acţionar al companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG). Discuţiile au fost axate asupra proiectelor Grupului Carlyle de dezvoltare a investiţiilor sale în sectorul energetic din Romania, inclusiv în direcţia producţiei de biogaz, având în vedere ponderea sectorului […]

Ciucă, vizită la fabrica B. Braun de lângă Timişoara: Industria farmaceutică românească are un viitor

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, despre fabrica B. Braun din comuna Sânandrei, judeţul Timiş, după ce a făcut o vizită acolo, că fabrica este construită în timpul guvernării liberale şi este rezultatul unei investiţii totale de peste 120 milioane euro. „Industria farmaceutică românească are un viitor”, a spus liderul liberalilor. „Industria farmaceutică românească are […]