Ambasadoarea Franţei: Avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situația actuală
Ambasadoarea Franţei, Laurence Auer, a declarat miercuri că „este nevoie de România în Schengen”, în situaţia actuală. Diplomatul francez, care îşi încheie misiunea la Bucureşti, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. „Noi, francezii, după ce am încercat din greu, în timpul preşedinţiei franceze (a Consiliului UE – n.r.), în 2022, să obţinem […]
Ambasadoarea Franţei: România ocupă un loc preponderent în sistemul francofon
România ocupă în cadrul sistemului francofon un loc preponderent, un loc la nivel academic, cu peste 100 de diplome francofone acordate de universităţi, a declarat marţi ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer. „Noi avem un acord de cooperare cu România – şi acest acord oferă multe posibilităţi de relaţii, inclusiv între cele două Curţi de […]