Mureş: Programul naţional ”Masă sănătoasă”, extins la elevi din 34 de unităţi de învăţământ
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a anunţat, luni, că Programul naţional „Masă sănătoasă” a fost extins la 34 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ, de la 29 cât au fost prevăzute iniţial, numărul total ale elevilor beneficiari ridicându-se la 15.258. Potrivit ISJ Mureş, prin programul naţional „Masă sănătoasă” (PNMS) se va acorda zilnic, […]
Ciolacu: Aprobăm cadrul necesar pentru continuarea Programului ”Masă Sănătoasă” în şcoli şi în acest an
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că în şedinţa de Guvern se aprobă cadrul necesar pentru continuarea Programului Naţional „Masă Sănătoasă” în şcoli şi în acest an, el precizând că a înţeles că şi procedura privind tichetele educaţionale de 500 de lei a fost finalizată, iar astfel, în cel mai scurt timp, cardurile vor putea […]
Deca: Programul „Masă caldă” devine „Masă sănătoasă”, pentru 1 milion de beneficiari
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat, vineri, că noua lege a învăţământului preuniversitar prevede programul „Masă sănătoasă”, cu extindere a numărului de beneficiari la 1.000.000 faţă de circa 180.000, cât au în prezent în programul „Masă caldă”. Ea a precizat că, până când se vor pregăti actele normative secundare şi se pot face licitaţiile în […]