Preşedintele CNS „Cartel Alfa” avertizează guvernul: „vor fi conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe”

Preşedintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, joi, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, că principala concluzie a întrevederii este necesitatea de a convoca şi vineri, la ora 12.00, Consiliul Naţional Tripartit pe Dialog Social, pe textul legii pe care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului şi […]

Daniel David: Premierul are demisia mea pe masă

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat luni seară, la Antena 3, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, el a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. „Premierul are demisia mea pe masă”, a transmis ministrul. „Eu am spus foarte clar, iar […]

Ce trebuie să facă România până la 15 octombrie, când Comisia Europeană va evalua impactul măsurilor fiscale

Abordarea neconvingătoare din trecut a autorităților din România cu privire la reducerea deficitului bugetar, care a ajuns la 9,3% din PIB în 2024 și continuă să rămână la un nivel ridicat și în 2025, a determinat instituțiile europene să emită informări potrivit cărora țara noastră nu a implementat soluții eficiente pentru corectarea deficitului. Comisia Europeană […]

Stolojan: Singura soluție reală, creșterea TVA cu cât e nevoie și renunțarea la celelalte măsuri

Theodor Stolojan

Fostul lider PNL Theodor Stolojan susține că singura soluție la problema reducerii deficitului bugetar este creșterea TVA nu doar cu 2 puncte procentuale, ci cu cât este nevoie și, în paralel, renunțarea la celelalte măsuri fiscale. “Blocajul cu privire la majorarea TVA este generat de neînțelegerea consecințelor grave ale neîndeplinirii angajamentului luat de către România […]

Lista completă a celor 91 de măsuri negociate la Cotroceni. Toți românii vor fi afectați de noile schimbări

La Palatul Cotroceni s-au discutat în totalitate aproape 100 de măsuri prin care se urmărește corectarea deficitului bugetar. Măsurile sunt extrem de dure și vor afecta toți românii, indiferent că lucrează la stat sau la privat. Măsurile vizează atât angajații guvernamentali, cât și bugetarii din instituții, dar în special pe cei din mediul privat. Pe lângă asta […]

Profesorii, în grevă japoneză, speriați de măsurile de austeritate pregătite. Clarificările lui Daniel David

Angajaţii din Educaţie se revoltă din cauza posibilelor măsuri de austeritate pregătite de Guvern. Profesorii au intrat în grevă japoneză din cauza tăierilor care ar putea să aibă loc în perioada următoare, dar şi din cauza discuţiilor despre creşterea normei didactice, potrivit Antena 3 CNN. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a comentat mesajul legat de protestul […]