Suciu (BNR): Avem acum atâtea incertitudini că nici nu vreau să le enumăr

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a declarat miercuri, pentru B1 TV, că există o presiune pe curs din cauza incertitudinii politice, care s-a suprapus peste probleme ca deficitul bugetar mare. Acesta a precizat că BNR depune eforturi să nu avem creșteri mari ale dobânzilor, dar „direcția este aceasta, în […]
VIDEO Bogdan Chirițoiu: Start-Up Nation și-a atins în bună măsură obiectivele, dar impactul este destul de redus

Invitat în cadrul emisiunii Puterea știrilor, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a prezentat recomandările cu privire la programul Start-Up Nation, printre care regândirea acestuia și selectarea domeniilor competitive. „Am observat cu surprindere și satisfacție că firmele care au beneficiat de aceste ajutoare din partea statului s-au descurcat ceva mai bine decât cele care nu au […]
Împrumuturi de aproape 40 mld. lei în primele 6 săptămâni ale anului

Ministerul de Finante a acoperit deja, după primele șase săptămâni luni din 2025, aproximativ 17% din necesarul brut de finantare al Guvernului din acest an, care se ridică la 231 de miliarde de lei. În termeni nominali, Guvernul Ciolacu 2 a împrumutat de pe piețe, interne și externe, puțin circa 39,5 miliarde de lei, adică […]
Ministerul Finanţelor: România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 8,65% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2024, conform datelor operative, s-a încheiat cu un deficit de 152,72 miliarde lei, respectiv 8,65% din PIB faţă de deficitul de 90,06 miliarde lei, respectiv 5,61% din PIB, aferent anului 2023, anunţă Ministerul de Finanţe. Este cel mai mare deficit bugetar din ultimii patru ani, România consemnând în 2020 […]
Verificarea datoriilor către stat în 2025. Cum poți afla dacă ai taxe şi impozite neplătite

Una dintre marile dorinţe ale românilor, pentru noul an, este să achite datoriile către Stat, astfel că aceştia se înghesuiesc an de an pentru a-şi plăti dările către Stat. ANAF publică trimestrial, lista contribuabililor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante. Astfel, până la […]
Premierul anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat. Cine va intra în insolvență
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat, el arătând că, dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona de insolvenţă. Şeful Executivului a mai spus că şi în cazul marilor […]
Ministerul Apărării va avea un buget de cel puţin 2%, anunță premierul și ministrul de Finanțe

Premierul şi ministrul de Finanţe anunţă că Ministerul Apărării va avea un buget de cel puţin 2% Declaraţiile au fost făcute miercuri, în timpul unei conferinţe de presă la care au participat premierul şi ministrul de Finanţe.Tanczos Barna a spus că ministerul Apărării va avea un buget de cel puţin 2%. „Minimum 2 la sută, […]
Ministrul de Finanțe, întrebat de banii pentru majorări de pensii și salarii în 2025: ”Așteptați ordonanța trenuleț”

Noul guvern ar putea fi investit la începutul săptămânii viitoare, au declarat pentru G4Media și Economedia surse social-democrate și liberale, care au precizat că noul executiv va da ordonanța „trenuleț” privind modificările fiscale care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025. De asemenea, o eventuală discuție privind înghețarea salariilor va cădea în sarcina viitorului […]
Marcel Boloş: Statul român a cheltuit 6 miliarde de euro ca să mențină euro sub 5 lei

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a declarat înainte de şedinţa de Guvern că ministerul Finanţelor a scos 6 mld. euro din buffer pentru a ţine cursul valutar stabil la 5 lei. Potrivit ministrului, statul are probleme de finanţare, atât de la bănci cât şi de pe bursă, din cauza situaţiei politice şi a incertitudinii de după […]
Beneficiile proiectului PNL de reindustrializare, unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii 34 de ani

La presiunea lui Nicolae Ciucă, ministrul de finanţe Marcel Bolos a prezentat o nouă schemă de ajutor de stat destinată celor mai critice industrii din România. Astfel, se alocă 2,25 mld de Euro destinate sutinerii investiţiilor în siderurgie, petrochimie şi prelucrarea primară a resurselor naturale. Ideea în sine este foarte bună, deoarece siderurgia şi petrochimia […]