Sindicaliștii din învățământ solicită demisia ministrului Educației. Care este motivul

Reprezentanții sindicatelor din învățământ solicită demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, și au anunțat că începând de miercuri vor picheta sediul ministerului. ‘Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională ‘Alma Mater’, în numele celor peste 250.000 de salariați ale căror interese le reprezintă, își exprimă revolta împotriva […]
Ministrul Ionuț Moșteanu: Vom crea un cadru pentru încă o formă de voluntariat militar, voluntari în termen

România are la dispoziție o rezervă de 4.700 de voluntari; număr care va crește cu ajutorul unui sistem voluntar de pregătire militară, a declarat duminică, ministrul MApN, Ionuț Moșteanu, de Ziua Aviației Române. Ministrul Ionuț Moșteanu spune că tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani vor dori să fie voluntari în Armata României. […]
Salarii micşorate la CNI și ANRSC, subordonate Ministerului Dezvoltării. Anunţul făcut de Cseke Attila

Salariile conducerilor unor unităţi din subordinea Ministerului Dezvoltării, dar şi indemnizaţiile membrilor din Consiliile de administraţie, au fost verificate şi ajustate unde a fost nevoie, a anunţatt ministrul Dezvoltări, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. Potrivit acestuia, şefii a două instituţii subordonate – Compania Naţională de Investiţii şi la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile […]
Răspunsul ministrului Florin Manole pentru o pensionară căreia nu i s-a indexat pensia și trebuie să plătească și CASS

Invitat în studioul Digi24 la emisiunea „Briefing”, ministrul Muncii Florin Manole a răspuns unei scrisori adresate de o pensionară. Scrisoarea a fost citită de realizatoarea emisiunii, Lili Ruse. Doamna Luciana vă întreabă așa: „Sunt pensionară și am două întrebări pentru domnul ministru. Prima, de ce nu au redus guvernanții cheltuielile, salariile și cheltuielile aferente funcției. […]
Ministrul Economiei, despre directorii de la Salrom: Ei se credeau performanți, dar salina a dispărut

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a criticat conducerea Societății Naționale a Sării (Salrom), acuzând-o de neglijență gravă în administrarea Salinei Praid, afectată recent de un dezastru natural care a pus-o practic în afara funcțiunii. Într-un interviu acordat miercuri, 9 iulie, postului Antena 3 CNN, ministrul a vorbit despre modul în care unii […]
Ministrul Cseke Attila: Am votat candidatul care nu este perfect, dar măcar nu este antimaghiar

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a votat duminică un candidat care ‘se uită spre Europa, nu spre est, cu care România merge spre viitor, nu se întoarce spre trecut’. ‘Am votat candidatul care nu este perfect, dar măcar nu este antimaghiar. Am votat candidatul care se uită spre Europa, nu spre est, cu care Romania […]
Bolojan și Burduja au discutat la Varșovia cu secretarul american pentru Energie

Președintele interimar a declarat, marți, că a stat de vorbă cu secretarul pentru Energie al SUA, discuție la care a participat și ministrul Sebastian Burduja. Întrevederea a avut loc în marja summitului Inițiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Varșovia. Energia a fost un subiect central la summit, iar discuția cu secretarul pentru […]
Cseke Attila, despre Toni Greblă: AEP trebuie să îşi câştige prestigiul

Senatorii vor discuta situaţia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, care a fost fotografiat în timp ce tăia porcul cu apropiaţi ai lui Călin Georgescu. Cseke Attila spune că AEP trebuie să îşi câştige prestigiul. Întrebat ce va face UDMR pe subiectul „Toni Greblă”, care a fost fotografiat în timp ce tăia porcul cu […]
Sebastian Burduja va organiza concursuri la ministerul Energiei, pentru a vedea cine merită să rămână și cine pleacă

Ministrul Sebastian Burduja anunţă concursuri în Ministerul Energiei pentru reorganizare, el precizând că vizează eliminarea posturilor vacante, 80 aproximativ iar din 280 de posturi ocupate, între 10 şi 20%, în urma concursurilor pe care le vor susţine toţi colegii săi, vor pleca acasă. ”Noi am demarat practic săptămâna trecută un proiect de reorganizare la nivelul […]
Parlamentare2024/Ministrul Mircea Fechet: Am votat cu gândul la o Românie mai prosperă, liberă şi europeană

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat pentru o ţară liberă, democratică şi europeană. „Am votat cu gândul la o Românie mai prosperă, la o Românie liberă, la o Românie europeană. Sper ca atunci când românii vor merge la vot se vor gândi şi la […]