Ministrul Justiției, la sediul ANC: Am fost, sunt și voi rămâne întotdeauna un om deschis dialogului

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, joi, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), cu reprezentanții instituției, context în care au discutat printre altele, despre îmbunătățirea și eficientizarea activității Autorității. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției a purtat discuții cu întreaga echipă, efectuând un tur al instituției, atât pentru a-i cunoaște pe […]

Ministrul Justiției, despre protestele din penitenciare: Nu e niciun risc de siguranță

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat marți, la Antena 3 CNN, nu a existat niciun fel de risc privind siguranța penitenciarelor în urma protestelor angajaților. El a subliniat că orele suplimentare se vor plăti în continuare, aceasta fiind una dintre revendicările angajaților din penitenciare. Ministrul a adăugat însă că ceea ce nu se va mai plăti este […]

Gorghiu, despre o eventuală candidatură la prezidenţiale a lui Crin Antonescu: „Cred că va fi testat în sondaje”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că s-a discutat în interiorul PNL despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale a lui Crin Antonescu, menţionând că are convingerea că acesta va fi testat în sondajele de opinie. „Timpul este foarte scurt până la prezidenţiale. Candidaţii nu poţi să-i scoţi din joben, să-i pui pe masă […]

Gorghiu: Adevărul despre ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale trebuie scos la lumină

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Constituţiei, că instituţiile statului reacţionează pentru că „adevărul despre ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale trebuie scos la lumină”. „Apărarea Constituţiei, a democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, a valorilor europene este astăzi 8 decembrie, de Ziua Constituţiei României, un subiect cu […]

Alina Gorghiu: Nicolae Ciucă nu are nimic de ascuns. Credeți ca alții pot spune la fel?

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, marţi seară, după apariţia unor informaţii conform cărora Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anchetează finanţarea din bani publici a panourilor publicitare de promovare a cărţii lui Nicolae Ciucă, liderul PNL, că este bine ”să se ancheteze orice”, dar afirmă că în acest caz ”cineva insistă să mute atenţia de la […]

Ministerul Justiției a anunțat propunerea pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ

Ministerul Justiţiei anunţă, joi, că îl va propune pe Ionuţ-Ciprian Spiridon, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general. Până acum el a îndeplinit această fincţie cu delegaţie. Propunerea va fi transmisă Secţiei pentru Procurori a CSM. ”În data de 06.11.2024 s-a desfăşurat la sediul Ministerului Justiţiei […]