Consiliul Naţional al PNL. Andronache: Se instituie un Birou Executiv mai restrâns. Mandatul noii conduceri, limitat

Preşedintele Comisiei de Statut din PNL, Gabriel Andronache, a arătat că, potrivit noului Statut, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali, existând modificări şi în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a acestora. La propunerea preşedintelui, vor fi cooptate două personalităţi publice cu derogare […]

Modificări la procedura de retrocedare și despăgubire a românilor expropriați abuziv de statul comunist

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează procedura privind retrocedarea sau despăgubirea persoanelor ale căror proprietăți au fost preluate în mod abuziv de stat. S-au înregistrat 188 voturi ‘pentru’, 87 ‘contra’ și 6 abțineri. Propunerea legislativă modifică în acest sens Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile […]

Evaluarea națională 2025. Când încep probele pentru elevii de clasa a VIII-a. Modificările din structura examenelor

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie la evaluarea națională în perioada 10 – 13 iunie 2025. Probele scrise încep pe 23 iunie și, conform modificărilor aduse structurii examenelor naționale, candidații au, în acest an, o zi liberă între testările scrise. Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a […]

Noul buletin electronic. Când se schimbă şi care sunt cele mai importante modificări

Buletin electronic – Ce date vor fi afişate pe noua carte de identitate electronică, de când vor putea fi eliberate pentru copiii care au sub 14 ani şi care sunt cele mai importante modificări. Cartea electronică de identitate (buletinele electronice) va avea tipărite: numele, prenumele, cetăţenia, data naşterii, sexul, imaginea facială (fotografia), CNP-ul şi un […]

Schimbări la cardurile de sănătate! Ce se întâmplă în martie

Vești importante pentru români legate de cardurile de sănătate. Se pare că vor exista modificări luna aceasta În primele 2-3 săptămâni ale lunii februarie, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a fost nefuncțională. În aceste condiții, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decis ca, pe perioada acestei avarii majore a sistemului informatic, serviciile […]

Ajutor de deces 2025. Se modifică suma de bani primită de la stat. Precizările Casei Naționale de Pensii

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) anunţă, miercuri, modificări la cuantumul ajutorului de deces, odată cu intrarea în vigoare a Legi bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025. CNPP anunţă că, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025, cuantumul ajutorului […]

Schimbări majore la Declarația unică în 2025. Îmbunătățirile aduse la noua versiune

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a adus modificări semnificative în modul de completare și depunere a formularului 212, cunoscut drept „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Principalele schimbări vizează eliminarea declarării veniturilor estimate, simplificarea procesului de raportare și introducerea unor rubrici noi pentru diverse categorii de contribuabili. […]