Cât de pregătită este Bulgaria pentru trecerea la moneda euro: oamenii se tem că nivelul de trai se va prăbuși

În timp ce Bulgaria se apropie de obiectivul său de a adera la zona euro la începutul anului viitor, guvernul se confruntă în continuare cu provocarea de a câștiga inimile și mințile publicului său, potrivit Evei Maydell, raportorul PPE bulgar pentru raportul care recomandă adoptarea monedei unice de către țara est-europeană, scrie Euronews. Opinia publică […]
Studiu. Analiza dinamicii bunăstării românilor după aderarea la UE, în 10 indicatori principali

Nivelul de trai al românilor a crescut în ultimii ani – atât în comparație cu perioada de acum patru ani, cât și față de momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană, în 2007, afirmă, într-o analiză efectuată pentru MEDIAFAX, prof.univ. Cristian Socol. În ultimele șase luni, sociologi, analiști și reprezentanți ai institutelor de […]
Italia – Președintele Mattarella se plânge de salariile mici din țară: „Familiile nu pot face față costului vieții”

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a lansat un avertisment dur cu privire la nivelul alarmant de scăzut al salariilor în peninsulă, subliniind impactul profund negativ pe care acest fenomen îl are asupra capacității familiilor de a-și asigura traiul zilnic, conform Știri Diaspora. Declarațiile sale au fost făcute marți, în timpul unei vizite oficiale la o companie farmaceutică […]
Știri din capitalele Europei, 30 aprilie

BERLIN Social-democrații de centru-stânga din Germania au aprobat un acord de aderare la un nou guvern de coaliție, deschizând calea pentru ca Parlamentul să îl aleagă pe liderul conservator Friedrich Merz drept noul cancelar al țării, potrivit The Associated Press. Partidul cancelarului demisionar Olaf Scholtz se va alătura unei coaliții conduse de Uniunea Creștin-Democrată de […]
Știri din capitalele Europei, 25 martie

UNIUNEA EUROPEANĂ Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, un număr record de europeni, respectiv 74%, consideră că țara lor a beneficiat de pe urma apartenenței la UE, dar tot mai mulți au așteptări scăzute pentru anii următori. Astfel, rata de aprobare a blocului comunitar a atins un nivel record de când a fost pusă întrebarea pentru […]
Unul din cinci tineri români intenționează să emigreze: Corupția, doar pe locul cinci în topul motivelor

Peste jumătate dintre tinerii români iau în considerare să emigreze pentru o perioadă mai mare de șase luni, conform unui studiu realizat de Ipsos pentru Fundația Friedrich Ebert. Studiul relevă că principalele motive de emigrare sunt legate de nivelul de trai și oportunitățile economice, în timp ce corupția și nepotismul se află abia pe locul […]
Mesajul unei ucrainence pentru români: Voi nu ați văzut cu adevărat ce înseamnă corupție sau sărăcie extremă

Liuba, o tânără din Ucraina care locuiește în România de trei ani, are un mesaj pe TikTok către români, cărora le transmite că nu apreciază ceea ce au și face o comparație cu nivelul de trai din țara sa natală: „Voi pur și simplu nu ați văzut niciodată cu adevărat ce înseamnă corupția sau sărăcie […]
Grecia: Grevă generală în ţară şi marş la Atena împotriva scăderii nivelului de trai

Mii de salariaţi au participat miercuri la un marş în Atena pentru a cere salarii şi condiţii de viaţă mai bune, într-o zi de grevă generală care a perturbat transporturile maritime, feroviare şi de autobuze în toată Grecia, relatează Reuters. Medici, profesori, constructori şi angajaţi în transporturi, membri în cele mai mari sindicate din sectorul […]
Marcel Ciolacu: Cu inflaţie sub 5% în septembrie se va resimţi creşterea economică în buzunarul fiecăruia

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre planurile pentru pensii, salarii și taxe în 2024. Marcel Ciolacu a explicat că avem o creștere a veniturilor care depășește creșterea prețurilor „Românii vor decide ce fac cele 2 partide, dacă cele 2 partide vin și spun ce au făcut. Avem o țară stabilă, avem o țară în care scade inflația, […]
Veniturile şi nivelul de trai sunt considerate principalele probleme care ar trebui abordate cu prioritate de guvern

Veniturile şi nivelul de trai sunt considerate principalele probleme care ar trebui abordate cu prioritate de guvern, 21% dintre alegători indicând acest lucru, potrivit unui sondaj CURS dat publicităţii ieri. Veniturile şi nivelul de trai sunt considerate principalele probleme care ar trebui abordate cu prioritate de guvern, 21% dintre alegători indicând acest lucru, potrivit unui […]