Novak Djokovic a devenit cel mai vârstnic lider din istoria clasamentului ATP

Novak Djokovic continuă să doboare recorduri în tenisul mondial. Începând de duminică, în cea de-a 419-a săptămână în care ocupă locul 1 mondial, sârbul va doborî recordul lui Roger Federer. El devine cel mai vârstnic lider din istoria clasamentului ATP. Sârbul îl depășește pe elvețian începând de duminică, atunci când a împlinit 36 de ani și […]

Novak Djokovici nu cunoaşte încă numele viitorului său antrenor

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, care a anunţat miercuri încheierea colaborării sale cu croatul Goran Ivanisevic, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Belgrad, că nu ştie cine va fi viitorul său antrenor şi nici măcar dacă va avea unul, informează AFP. Djokovic a fost antrenat începând din 2018 de […]

Novak Djokovici speră să joace până la 40 de ani sau mai mult

Jucătorul sârb Novak Djokovic, ajuns la 36 de ani, nu are nici cea mai mică intenţie să se retragă şi se vede jucând până la 40 de ani sau mai mult, a declarat tenismanul, marţi, înaintea unui meci demonstrativ pe care l-a disputat în Arabia Saudită, informează AFP. „Sper să-mi pot duce cariera înainte până […]

Amendă pentru Djokovic după finala de la Wimbledon. Care este motivul

wimbledon-tenis

Tenismanul sârb Novak Djokovic a fost amendat cu 8.000 de dolari după ce şi-a distrus racheta de unul dintre stâlpii fileului, în timpul finalei turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, pierdută duminică în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, informează DPA. All England Lawn Tennis Club a confirmat că Djokovic a fost sancţionat pentru „abuz de […]

Vedeta din România care a fost în tribune la finala nebună de la Wimbledon

ramona paun

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câştigat duminică, în premieră, turneul de la Wimbledon, după ce l-a învins în finală pe Novak Djokovic. A fost nevoie de patru ore şi 42 de minute pentru a se decide câştigătorul turneului de la Wimbledon pentru anul 2023. Spaniolul Carlos Alcaraz (20 de ani), liderul clasamentului mondial s-a impus […]