România alocă cei mai puțini bani pentru sănătate per cap de locuitor din UE

România a cheltuit în anul 2021 doar 1,663 EUR per cap de locuitor pentru sănătate, jumătate față de media UE. În total, cheltuielile pentru sănătate au reprezentat 6,5% din Produsul Intern Brut (PIB), față de media țărilor membre ale Uniunii Europene, de 11%, arată datele unui raport OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), analizate […]

Abrudean (PNL): Ne-am asumat, instituțional, implementarea a 28 de jaloane și ținte din PNRR și suntem la zi cu toate

„În luna iulie a acestui an, s-a împlinit 1 an de când am preluat mandatul de secretar general al Guvernului. Într-un an de zile, Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore și are în derulare investiții care vor pune România pe harta țărilor cu rol major în asigurarea stabilității energetice, securității și debirocratizării”, transmite […]

Secretarul general al Guvernului: Obiectivul României este ca, în 2026, să adere la OCDE

Obiectivul României este ca, în 2026, să adere la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, sâmbătă, la Forumul oraşelor mici din România, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean. El a subliniat că, după aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO, integrarea în OCDE este „cel mai important obiectiv de ţară”, iar, în […]

Ciolacu: Aderarea României la OCDE este acum cel mai important proiect de ţară

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, într-un context geostrategic volatil, România rămâne o ancoră de stabilitate şi în domeniul economic, subliniind că în acest context aderarea României la OCDE în 2026 este acum cel mai important proiect de ţară. Premierul a participat, miercuri, la Palatul Victoria, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. „Anul trecut, am avut […]

VIDEO Ciolacu: Punem în aplicare Convenţia anti-mită, angajament asumat în procesul de aderare la OCDE

Marcel Ciolacu

Guvernul va aproba joi un proiect de lege pentru punerea în aplicare a Convenţiei anti-mită, obiectiv asumat în procesul de aderare la OCDE, prin care se instituie infracţiunea de mituire a funcţionarilor publici străini, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu. „Punem azi în aplicare Convenţia anti-mită, angajament esenţial asumat anul trecut de România în procesul de […]

MDLPA: România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională

România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională, a anunţat miercuri Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. „În cadrul procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Comitetul pentru politica de dezvoltare regională al OCDE a adoptat, pe 8 iulie, avizul său formal, ca urmare a evaluării României în […]

Marinescu: Reformele aşteptate în următorii ani vor consolida şansele unei aderări rapide la OCDE

România va beneficia semnificativ aplicând consecvent o viziune integraţionistă aprofundată, cu focus pe aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Zona Euro, aderarea completă la spaţiul Schengen şi consolidarea poziţiei în cadrul NATO, consideră consilierul prezindenţial Cosmin Marinescu. „Aderarea României la OCDE va marca o altă etapă semnificativă în parcursul nostru ca ţară. […]

România primeşte evaluări pozitive din partea OCDE pe încă două domenii: oțel și construcții navale

România atinge încă două ţinte pe drumul către aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din perspectiva alinierii la cele mai bune practici în domeniul siderurgiei şi construcţiilor navale şi a găzduirii, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. „România a primit, la începutul acestei săptămâni, […]

Senatorii şi deputaţii au votat pentru înlocuirea lui Alfred Simonis din mai multe structuri parlamentare

Parlamentul a aprobat, marţi, în şedinţă comună, proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.5/2023 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Astfel, deputata PSD Rodica Nassar a fost desemnată membru al comisiei, în […]