UPDATE Rafila solicită demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”. Directorul și-a dat demisia de onoare

UPDATE 12.55. Directorul Spitalului Pantelimon a declarat pentru Antena 3 CNN că își va da demisia de onoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită demisia conducerii Spitalului ”Sf. Pantelimon”, ”în urma unor deficienţe grave în funcţionarea unităţii şi a pierderii încrederii publice”, după ce 17 pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit în doar patru zile. […]

Ministrul Sănătatii consideră că sunt necesare centre socio-medicale pentru pacienţii cu boli psihice, mai ales copii

Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a tras un semnal de alarmă, vineri, la Timişoara, în privinţa lipsei unor centre socio-medicale pentru pacienţii cu boli psihice, în special pentru copii. Rafila a precizat că în noul Program Operaţional pentru Sănătate vor fi dezvoltate astfel de centre. ”Discutăm de nevoia unor centre specializate socio-medicale, nu doar medicale. Adică […]

Tot mai puţini pacienţi români au acces la medicamente scumpe

Piaţa medicamentelor a crescut ca vânzări, dar a scăzut ca volume în primele trei luni din an. Dragoş Damian, CEO, Terapia: „Se accentuează evoluţia nesustenabilă, tot mai puţini pacienţi au acces la medicamente mai scumpe“. Primul trimestru din an a adus o scădere la numărul de cutii de medicamente care au ajuns la pacienţii români […]