O nouă gafă a lui Nicușor Dan. Prezent la paradă, președintele a întins mâna să dea noroc, în loc să salute militar

Chiar și după 6 luni de mandat, președintele României, Nicușor Dan, încă e puțin stângaci atunci când vine vorba de protocol. Prezent la parada de 1 decembrie, președintele trebuia să salute militar soldatul, însă Dan s-a întins să dea mâna cu el. Militarul și-a dat seama de greșeala făcută de Nicușor, dar a mers după […]
Parada de 1 Decembrie ar putea fi mutată în noiembrie

Parada de 1 Decembrie ar putea fi mutată în 30 noiembrie pentru că majoritatea celor care participă sunt și candidați la alegerile parlamentare care au loc în aceeași zi. Așadar, sunt discuții neoficiale între Ministerul Apărării și Cotroceni pentru posibila schimbare a ceremoniilor, potrivit unor surse Antena 3 CNN. Administrația Prezidențială susține că în acest […]