Câte particule de plastic și cauciuc conține un file de pește
Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian publicat miercuri, informează AFP, potrivit Agerpres. Analizând 45 de peşti de apă dulce dintr-un lac aflat într-o zonă urbană şi industrială din estul canadian, cercetătorii de la Universitatea din Toronto şi de la Ministerul […]
Un litru de apă îmbuteliată conține sute de mii de particule de plastic, potrivit unui studiu
Apa din sticlele de plastic conţine de până la o sută de ori mai multe particule de plastic minuscule decât se estimase anterior, potrivit unui nou studiu dat publicităţii luni, 8 ianuaerie, informează marţi AFP, conform Agerpres. Folosind o tehnică inovatoare, oamenii de ştiinţă au numărat, în medie, 240.000 de fragmente de plastic detectabile pe […]