Cele mai multe dintre persoanele decedate în inundaţiile din Valencia, găsite în spaţii închise (raport)
Majoritatea corpurilor persoanelor decedate în urma inundaţiilor catastrofale care au lovit regiunea Valencia (sud-estul Spaniei) ca rezultat al fenomenului numit de meteorologi DANA (combinaţie dintre masa de aer rece şi aerul cald) se aflau în spaţii închise, potrivit unui raport al Centrului de Integrare a Datelor (CID), publicat duminica aceasta de Curtea Superioară de Justiţie […]
Criză demografică România – Numărul copiilor născuţi în aprilie a crescut cu 13,6%, dar sporul natural a rămas negativ
Peste 11.800 de copii s-au născut în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 13,6% faţă de martie, însă sporul natural s-a menţinut negativ (-7101), numărul persoanelor decedate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate luni, în aprilie 2024 s-a înregistrat naşterea a 11.892 […]
Peste 13.600 de copii s-au născut în octombrie; sporul natural rămâne însă negativ
Peste 13.600 de copii s-au născut în luna octombrie a acestui an, cu 457 mai puţini decât în septembrie dar cu 612 mai mulţi comparativ cu aceeaşi lună din 2022, iar sporul natural s-a menţinut negativ (-7294) în condiţiile în care numărul persoanelor decedate a fost de 1,5 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii. […]
Inundații devastatoare în Beijing: 11 persoane au murit și sute de mii de oameni afectați
Ploaia necruţătoare a căzut pentru a patra zi la Beijing şi în oraşele din apropiere, marţi, după ce un taifun a adus în nordul Chinei precipitaţii neîntrerupte şi inundaţii pe scară largă, transmite Reuters. Râurile s-au umflat la niveluri periculoase, determinând Beijingul să folosească un rezervor de stocare a inundaţiilor pentru prima dată de când […]