Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: România finalizează negocierile pentru revizuirea PNRR

În urma unui proces susţinut de consultări tehnice şi întâlniri la nivel înalt, negocierile privind revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au fost finalizate, iar principalul rezultat este menţinerea integrală a fondurilor nerambursabile şi obţinerea unor finanţări suplimentare destinate proiectelor aflate în implementare, potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. […]
Directorul general al ASSMB: Cerem un plan naţional pe termen mediu şi lung, de politici de sănătate publică

Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, a declarat luni într-o conferinţă de presă, că în numele pacienţilor dar şi al personalului din spitale, cer un plan naţional termen mediu şi lung, de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave semnalate iar Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu […]
PNRR: Va fi depusă cererea de plată numărul trei

A treia cerere de plată din noul Plan Național de Redresare și Reziliență va fi depusă astăzi. Noul PNRR este un plan a cărei revizuire nu numai că a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene, dar care înseamnă și o restructurare a jaloanelor și țintelor aferente, precum și o rescadențare a cererilor de plată, potrivit […]
Rafila: Planul naţional de combatere a cancerului ar putea fi aprobat săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Hunedoara, că Planul naţional de combatere a cancerului ar putea deveni funcţional odată cu aprobarea, posibil în săptămâna viitoare, a unei ordonanţe de guvern prin care să fie puse în aplicare programele de sănătate. El a explicat că întârzierea Planului a fost cauzată de nevoia de a-l […]