Vasile Bănescu a fost înlocuit din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. Cine îi ia locul

Începând de mâine, noul consilier coordonator al Patriarhiei Române va fi Preot dr. Adrian Agachi. De asemenea, tot de vineri, el va prelua inclusiv atribuțiile postului de comunicator în relațiile cu presa. „Dorim să mulțumim domnului Vasile Bănescu, atât pentru întreaga contribuție la o benefică și eficientă comunicare între Patriarhia Română și presa națională, cât și pentru […]
Arhiepiscopia Tomisului face cercetări după ce un preot a refuzat să spovedească o femeie

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat că fac cercetări după ce un preot a refuzat să spovedească o femeie pentru că nu aparţine de sectorul său pastoral, iar cazul a ajuns în analiza Corpului de inspecţie bisericească. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, luni, un comunicat de presă, în legătură cu situaţia semnalată în mass-media conform căreia […]
Vasile Bănescu, reacţie la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a numit afirmaţiile preotului Nicolae Tănase din Valea Plopului potrivit cărora „dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”, drept „o gândire barbar clericalizată, împotriva raţiunii, gingăşiei şi teologiei”. Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care […]
Preotul singurei abaţii cisterciene din România a fost handbalist de divizia „A” şi coleg cu preşedintele Iohannis

Consiliul Judeţean Sibiu prezintă povestea lui Michael Reger, preotul evanghelic care slujeşte în fosta abaţie a ordinului cistercian, ridicată în Cârţa, începând cu anul 1202. A fost handbalist de divizia „A” şi coleg în două şcoli la Liceul „Brukenthal” cu preşedintele Klaus Iohannis. Michael Reger conduce, de aproape trei decenii, abaţia cisterciană de la Cârţa […]
Un preot din Cluj este obligat de instanță să plătească daune morale de 5.000 de lei

Un preot din județul Cluj are de plătit daune morale de 5.000 de lei pentru că făcut scandal la o înmormântare. Acesta a certat familia pentru că nu-și achitase dările bisericești, iar pentru a începe slujba a insistat ca rudele defunctei să-și ceară iertare public, scrie TurdaNews. După un proces care a durat mai bine […]
Slujba de duminică, în sufrageria unui preot destituit de Mitropolia Oltenia

Slujba de duminică, 17 decembrie 2023, a avut loc pentru câțiva enoriași în sufrageria unui preot din municipiul Târgu Jiu care a fost destituit de către Mitropolia Olteniei. Mai mulți enoriași din cartierul Primăverii, din municipiul Târgu Jiu, vin la Sfânta Liturghie în sufrageria preotului Cosmin Barză. Acesta a fost destituit de către Mitropolia Olteniei, […]
Ce spune un preot român aflat în Palestina: „Realitatea este mult diferită față de ceea ce apare pe internet”

Preot la Parohia Ortodoxă Română din Leeds, Ciprian Nedelcu este de mai multe zile cu un grup de pelerini într-o excursie în Palestina și Israel. Iar preotul Ciprian Nedelcu (originar din Sibiu) spune într-o postare pe Facebook că legat de actualul conflict „realitatea este mult, chiar foarte mult diferită decât ce apare în mass media/ […]
Preotul Calistrat spune că a glumit când a zis că 10% din darul de nuntă trebuie dat Bisericii

Preotul Calistrat Chifan vine cu precizări după declarația controversată potrivit căreia 10% din cât câștigi la nuntă trebuie să dai Bisericii. Acesta spune că relata o discuție pe care a avut-o cu un enoriaș și pe care l-a luat „la glumind”. „Problema cu zeciuiala din banii băgați la nuntă a fost un simplu exemplu luat […]