Principele Radu propune o platformă online pentru aprofundarea limbii române de către populația din R. Moldova

Alteța Sa Regală Principele Radu a propus, luni, ministrului Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, dezvoltarea unei platforme online dedicată aprofundării limbii române de către toți cetățenii moldoveni, indiferent de vârstă, potrivit Agerpres. Reprezentantul Casei Regale a României a declarat, în cadrul unei întrevederi oficiale cu ministrul Educației de la Chișinău, că noua platformă ar […]

Custodele Coroanei și Principele Radu – vizită la Ambasada R. Moldova

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu s-au aflat miercuri într-o vizită la Ambasada Republicii Moldova la București, ocazie cu care au discutat cu ambasadorul Victor Chirilă despre sprijinul privind consolidarea parcursului european al țării vecine. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Familiei Regale, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele […]

Familia Regală română, întâmpinată de Garda de Onoare la baza militară Kildare din Irlanda

Dublin – Trimisul special al AGERPRES, Florin Zafiu, transmite: Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu au fost întâmpinați, joi, de Garda de Onoare la Baza militară Kildare din Irlanda, în cadrul vizitei oficiale pe care Familia Regală o desfășoară în această perioadă la Dublin. Reprezentanții Familiei Regale au vizitat […]

Familia Regală a României a plantat, la Castelul Săvârşin, un copac în memoria Papei Francisc

Custodele Coroanei, Margareta și Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia și Principesa Maria ai plantat un copac în memoria suveranului pontif. ”Astăzi, în ziua funeraliilor Papei Francisc, desfăşurate în Cetatea Vatican şi la Roma, la Castelul Săvârşin a fost plantat un copac în memoria Sfântului Părinte, de către Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Principele Radu, împreună […]

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu s-au întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din Italia

Majestatea Sa Margareta şi Principele Consort Radu s-au întâlnit marţi seara, la Roma, cu membri ai comunităţii româneşti din Italia. Evenimentul a fost găzduit de Ambasada României la Roma, cu acest prilej fiind lansat şi „Jurnalul Reginei Maria” în limba italiană, editat şi tipărit la Editura Rediviva Milano. „Solemnitatea de astăzi este ocazionată de prezentarea […]

Familia regală, reunită de Paște în Elveția

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria și de Majestatea Sa Regele Mihai I, se vor afla pentru căteva zile la reședința din Elveția. „Majestatea Sa și Altețele Lor Regale petrec împreună momente în familie, în zilele care preced marea sărbătoare a Paștelui și în Săptămâna Mare. Regele Mihai I este înconjurat […]

Iohannis, omagiu pentru Regina Ana

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri dimineaţa la Castelul Peleş, unde se află depus trupul neînsufleţit al Reginei Ana. Iohannis a fost întâmpinat de Principesa Margareta şi Principele Radu şi a depus o coroană de flori lângă fântâna arteziană de pe terasa castelului, relatează agerpres.ro Şeful statului ar fi trebuit să se prezinte la castelul […]

Principele Radu vine cu vești bune despre Regele Mihai

Principele Radu vine cu vești bune despre Regele Mihai. Astfel, acesta a declarat că Regele Mihai se simte mult mai bine, potrivit realitatea.net. Totodată, în urmă cu o săptămână, principesa Margareta s-a aflat în Elveţia, alături de Majestatea Sa. Regele Mihai s-a retras din viaţa publică, luna trecută, din motive de sănătate. Acesta suferă de […]