Coldplay şi fostul manager se dau reciproc în judecată pentru milioane de euro

Trupa Coldplay se află într-o bătălie juridică cu fostul lor manager, ambele părţi depunând cereri concurente la Înalta Curte, solicitând milioane de lire sterline de la cealaltă parte, scrie The Guardian. Dave Holmes, care a fost managerul trupei Coldplay din 2005 până în 2022, a dat în judecată grupul în luna august pentru un „comision […]

Raportul prin care Nicușor Dan a fost declarat incompatibil a fost anulat de instanță

Nicusor Dan

Curtea de Apel Bucureşti a admis joi, în parte, cererea în care primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care edilul a fost declarat în stare de incompatibilitate şi conflict de interese. Pe de altă parte, instanţa nu a fost de acord cu cererea lui Nicuşor […]

Procesul pentru aurul de la Roșia Montană. Daune uriașe cerute României

judecător judecată proces

Procesul privind blocarea exploatării miniere de la Roșia Montană a rămas în pronunțare la Tribunalul de arbitraj de la Washington. Procedura prezentării cazului de către părți s-a încheiat, a anunțat, vineri, compania canadiană Gabriel Resources. Tribunalul a declarat procedura închisă în data de 14 septembrie 2023. Miza procesului este de 4,7 miliarde de dolari, suma […]

Boloș: Aderarea la OCDE ne-ar permite să ne consolidăm credibilitatea la nivel internaţional

Marcel Boloș

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, miercuri seară, că procesul de aderare al României la OECD este cel mai important obiectiv strategic naţional după aderarea la NATO şi UE. Aderarea ar transmite un semnal puternic pieţelor internaţionale şi ar permite României să acceseze resursele intelectuale şi experienţa acumulată de cele mai avansate economii ale lumii. ”Procesul […]

VIDEO Donald Trump plănuiește să se predea joi în fața justiției din Georgia

Donald Trump

Fostul preşedinte Donald Trump plănuieşte să se predea justiţiei pentru proces, joi, la închisoarea tribunalului comitatului Fulton din Atlanta, statul Georgia, a informat luni CNN, citând surse, informează marţi Reuters. Data a fost stabilită luni, în timpul negocierilor cu biroul procurorului din comitatul Fulton cu privire la obligaţia de consimţământ şi condiţiile de eliberare, a […]

Primăria Sectorului 2 a dat în judecată Primăria Capitalei

nicusor dan

Primăria Sectorului 2 a dat în judecată Primăria Capitalei, după ce Nicușor Dan a decis să blocheze documentația de urbanism. Reprezentanții instituției spun că investițiile publice finanțate din PNRR vor fi afectate de decizia edilului Capitalei. ”Sunt două litigii în curs cu privire la anularea planului urbanistic zonal al Sectorului 2. Primul deschis de o […]

Avocații lui Trump cer programarea procesului în aprilie 2026

Donald Trump

Avocaţii lui Donald Trump au cerut joi unui judecător federal din Washington să programeze în aprilie 2026 procesul fostului preşedinte în cazul acuzaţiilor federale potrivit cărora acesta ar fi încercat să anuleze înfrângerea sa în alegerile din 2020 în faţa democratului Joe Biden. Între timp, Trump, care este vizat de acuzaţii similare şi în statul […]

România evită să plătească despăgubiri de sute de milioane de euro într-un proces internaţional

judecător judecată proces

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă, miercuri, că Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor legate de Investiţii de la Washington a emis decizia de respingere a acţiunii în anulare depusă de Alpiq AG Elveţia împotriva Statului Român. Potrivit ministrului, pretenţiile Alpiq au fost respinse în totalitate. ”DA, SE POATE! Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor legate de Investiţii […]

ANALIZĂ Trei lucruri de reținut din noul proces al lui Donald Trump

Donald Trump

Donald Trump a fost pus din nou sub acuzare, pentru a patra oară în acest an, de data aceasta pentru tentativa de a anula rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020 în statul Georgia. Actul de acuzare cuprinde 41 de capete de acuzare – 13 împotriva lui Trump – și acuzații împotriva unor avocați ai lui Trump, […]