Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation au deschis procese
Acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), dar şi compania RMGC, în cadrul căreia este asociat. Gabriel Resources contestă sechestrul pus pe acţiunile RMGC în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari […]
Iohannis salută reușita României în procesul privind Roșia Montană: „Suntem la momentul adevărului”
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, după ce România a câştigat procesul cu Gabriel Resources privind proiectul minier de la Roşia Montană, că suntem astăzi la momentul adevărului, România câştigă procesul pentru Roşia Montană, fără penalizări sau despăgubiri, luptând şi reuşind să protejeze patrimoniul naţional. Preşedintele felicită echipele de specialişti implicate în susţinerea cauzei României. ”Salut reuşita […]