Scrisoarea unui profesor către ministrul Daniel David: „Distrugeți și ultima pâlpâire a educației și așa muribunde”

Profesorul laureat al proiectului „Merito” Cătălin Zaman, care le-a oferit lecții gratuite online elevilor din România ce au dorit să se pregătească pentru Evaluarea Națională, îi transmite ministrului Educației, Daniel David, prin intermediul unei scrisori deschise, că prin reforma anunțată distruge educația și creează „un haos fără precedent”. Cătălin Zaman, profesor de Limba și literatura […]

Profesorii trebuie să plătească impozit pe banii din meditații

Ministrul Educației Daniel David a spus la Antena 3 CNN că este de acord ca profesorii să dea meditații, însă aceștia ar trebui să urmeze patru reguli esențiale. În primul rând, meditațiile trebuie să fie fiscalizate, adică profesorii trebuie să plătească impozit pe veniturile obținute. De asemenea, orele suplimentare trebuie făcute în afara programului de […]

Adrian Papahagi: Rotativa la guvernare mi se pare o soluţie dezgustătoare

Nicuşor Dan a intrat într-un joc cu nişte politicieni care sunt mai vicleni decât el şi care s-ar putea să-l ducă de nas, iar el să pice prost din toată afacerea, estimează filologul şi profesorul Adrian Papahagi, prieten cu noul preşedinte încă din studenţie. Papahagi afirmă, într-un interviu pentru News.ro, că Nicuşor Dan trebuie în […]

Bacalaureat 2025. Rezolvarea subiectelor la Geografie, prezentate de un profesor

Subiectele la Geografie la BAC 2025 au fost „accesibile, dar mai grele decât la simulare”, a declarat Răzvan Vișan, profesor de geografie la Liceul Teoretic Atlas din București, pentru HotNews. El a explicat, într-un clip pe TikTok, cum se rezolvau subiectele. Baremul la geografie la BAC 2025 vor fi publicate la ora 15.00, pe subiecte.edu.ro. Subiectele la […]

Ce spune despre Nicușor Dan fostul antrenor al echipei SUA la Olimpiada de Matematică

Un profesor al universităţii americane Carnegie Mellon, fost antrenor al echipei SUA la Olimpiada Internaţională de Matematică, afirmă despre Nicuşor Dan că este „o persoană remarcabilă, un super-geniu al rezolvării problememlor de matematică”, dar şi un om „amabil şi prietenos”, „ager la minte”, angajat să-şi folosească geniul pentru a rezolva probleme pentru societate, înţelegând natura […]

Cristian Păun: Abia acum vedem efectele unei îndelungi perioade de deficit bugetar excesiv

Profesorul de economie Cristian Păun afirmă că abia acum se văd efectele unei perioade îndelungate de deficit bugetar excesiv, care a încput încă din 2019. Sepcialistul consideră că este „aproape imposibil, deci foarte păgubos” ca Banca Naţională să încerce să se lupte astăzi să mai ţină un curs artificial scăzut sau stabil cu resursele pe […]

„Pregătiți pentru 2030” – UE a început marea mobilizare pentru reînarmarea Europei. Suma uriașă alocată

Fabricile europene de armament lucrează cu motoarele turate. Producția a crescut după ce Comisia Europeană a lansat un ambițios program pentru reînarmarea bătrânului continent. Un jurnalist CNN a făcut o vizită la una dintre fabricile deținute de un mare constructor din Italia. La această fabrică din nordul Italiei, muncitorii fac ultimele verificări la blindatele de […]

Mircea Coșea: „Sunt semne foarte rele pentru economia românească”

Profesorul în economie Mircea Coșea a explicat, luni, la Antena 3 CNN că instabilitatea politică și lipsa de predictibilitate generate de rezultatul primului scrutin al alegerilor prezidențiale a început deja să se reflecte în economie. Economistul este de părere că cei doi candidați care se vor confrunta în finala prezidențială peste două săptămâni trebuie să folosească acest […]