Ce spune ambasadorul României la Washington despre contactul de lobby încheiat în favoarea lui George Simion

Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, este de părere că deja faimosul contract încheiat în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) şi o companie americană de lobby, în favoarea lui George Simion, va fi făcut public, potrivit legislaţiei americane, în perioada următoare. „Da, contractul este autentic şi s-ar putea să vedem, pentru că aceste contracte, obligaţia […]
Corlățean, candidat la șefia PSD: Din 2014 a existat o realitate în partid pe care n-am comentat-o public

Senatorul PSD Titus Corlățean, care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al formațiunii social-democrate, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat sâmbătă la Digi24, că „suntem singurul partid politic după acest ciclu de alegeri care nu și-a făcut o analiză internă a rezultatelor, a eșecurilor”. „Poate n-au realizat cei care au condus, […]
Ce riscuri sunt când folosești rețele Wi-Fi publice și cum te poți proteja

În era digitală de astăzi, Wi-Fi public a devenit o necesitate pentru milioane de oameni care lucrează de acasă, călătoresc frecvent sau pur și simplu doresc să rămână conectați oriunde se află. Descoperă riscurile rețelelor Wi-Fi publice și cum să navighezi în siguranță. Ce sunt riscurile utilizării Wi-Fi public? Rețele necriptate Multe rețele Wi-Fi publice, […]
Consilierul lui Nicușor Dan: Să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public

În urmă cu trei zile, Dragoș Anastasiu, consilier onorific la Cotroceni pentru relația cu mediul de afaceri, atât în mandatul fostului președinte interimar Ilie Bolojan, cât și în cel al actualului șef al statului, Nicușor Dan, declara că trebuie ″să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public″. ”Să scăpăm naibii […]
Ciolacu, mesaj de Ziua Presei: Combaterea ştirilor false şi a campaniilor de dezinformare, obiectiv asumat de Guvern

Într-o lume marcată în ultimii ani de provocări multiple şi din ce în ce mai complexe, informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate faţă de cetăţeni – din partea jurnaliştilor şi a instituţiilor de presă, spune Marcel Ciolacu, de Ziua Presei. „Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost instituită cu […]
Dispută pe tema alegerilor din România: Un ONG maghiar cere Comisiei Europene să facă publice documente cheie

Mathias Corvinus Collegium (MCC – organizație educațională din Ungaria apropiată guvernului Viktor Orban) Bruxelles a depus o plângere oficială la Ombudsmanul European cu privire la refuzul Comisiei Europene de a dezvălui documente cheie legate de procedurile în curs de desfășurare privind Legea serviciilor digitale (DSA) privind alegerile prezidențiale din România. Cine e Mathias Corvinus Collegium?Este o organizație fondată în […]
Editorialist Bloomberg: JD Vance datorează scuze României pentru criticile aduse

Jurnalistul Marc Champion, editorialist la Bloomberg, specializat în Europa, Rusia și Orientul Mijlociu, susține într-un articol de opinie că JD Vance datorează scuze României pentru criticile aduse privind anularea alegerilor di n 2024. Champion îl acuză pe vicepreședintele SUA că nu a înțeles contextul real din țara noastră și explică faptul că alegerile nu au […]
PNL acuză direct CNSAS: Reprezentanta USR ar fi scurs informații trunchiate despre Crin Antonescu: ‘Manipulare cinică’

Deputatul liberal Alexandru Muraru, președinte PNL Iași, a cerut Parlamentului demiterea Germinei Nagâț, membră a colegiului CNSAS, acuzată că a furnizat site-ului g4media.ro informații false despre Crin Antonescu, neverificate, care au fost preluate de o bună parte a presei și care astfel au indus în eroare opinia publică. „Situația generată de modul tendențios și iresponsabil […]
Restricții la Cotroceni. Zielele în care Palatul Prezidențial nu poate fi vizitat

Administrația Prezidențială informează că, în contextul sărbătorilor pascale, programul evenimentului ‘Porți Deschise la Palatul Cotroceni’ va suferi modificări. Astfel, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale, accesul publicului în Complexul ‘Palat Cotroceni’ va fi suspendat în următoarele zile: * 13 aprilie – Duminica Floriilor; * 18-20 aprilie – Vinerea Mare, Sâmbăta […]
Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public, după mai bine de cinci săptămâni de spitalizare

Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public, după mai bine de cinci săptămâni de spitalizare. Suveranul Pontif va fi externat în această după-amiază. Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public duminică, după mai bine de cinci săptămâni, salutând mulțimea de la balconul spitalului Gemelli din Roma înainte de preconizata sa externare […]