VIDEO Și SUA și Uniunea Europeană caută să strângă rândurile și să salveze ce se poate din vechile alianțe – analist

După summitul Consiliului de săptămâna trecută, liderii europeni au fost convocați astăzi de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru a face un plan concret de acțiune prin care să fie apărate interesele Kievului. La această reuniune au participat și vicepreședintele Turciei, dar și reprezentanții din Canada și chiar Australia. Prezența acestor oficiali arată că Uniunea își […]
VIDEO Decizia de a nu informa cu privire la ajutorul dat Ucrainei, probabil luată la cel mai înalt nivel – analist

Ambasadorul Ucrainei la Londra, fost șef al armatei, a declarat, recent, că autoritățile române i-ar fi cerut, la un moment dat, să nu divulge informația că două drone rusești au căzut pe teritoriul României. Pe de altă parte, România nu a comunicat nici ajutorul pe care l-a dat Ucrainei, așa încât au apărut, pe […]
VIDEO Protestele violente continuă în Turcia: „nu vor duce la răsturnarea regimului Erdogan!”

Invitat în ultima ediție a emisiunii Puterea Știrilor de săptămâna aceasta, Ștefan Popescu a vorbit despre situația din Turcia, despre protestele și măsurile luate de președintele țării înaintea alegerilor prezidențiale. „Toate aceste proteste nu vor duce la răsturnarea regimului Erdogan. În ciuda protestelor, Turcia este o țară foarte mare, care are tradiția protestelor. Dar nu […]
VIDEO Ucraina are tot interesul să înceteze acest război – Ștefan Popescu, analist politică externă

Negocierile privind pacea în Ucraina se fac în afara Așa Uniunii Europene, prin urmare va fi obținută sau nu în urma acestora, explică analistul de politică externă Ștefan Popescu, invitat la Puterea Știrilor. În orice caz, rezultatul, oricare va fi, nu va pune în pericol dinamica raporturilor dintre Washington și Moscova. „Este clar că Ucraina […]
VIDEO „SOS are legături strânse cu sistemul și cu serviciile!” Dezvăluiri grele din partidul Dianei Șoșoacă

Diana Șoșoacă nu este fondatoarea SOS România, după cum reiese de altfel din documentele Registrului Partidelor Politice, în plus, este președinte numit, nu ales, spune Amalia Bellantoni, fost membru al formațiunii, în direct, la Puterea Știrilor. „Sunt trei membri fondatori, o familie, Adeluța și Gabriel Gib și domnul Marcel Viziteu. Domnul Viziteu, cu mare respect, […]
VIDEO Se anunţă un tsunami în partidul Dianei Şoşoacă: „Vor anunța plecarea la partidele de unde au venit!”

Prezentă în studioul Puterea Știrilor, Amalia Bellantoni a vorbit despre legăturile SOS România cu sistemul și serviciile și despre felul cum își conduce Diana Șoșoacă partidul. Este dificil de numit cine sunt cei care reprezintă SOS, din moment ce singura care apare este Diana Șoșoacă, spune cea care a depus la CCR contestația împotriva candidaturii […]
VIDEO Claudiu Târziu: În AUR, nu mai respectăm principiile de la început – fără frică de colegi, adversari, servicii

Prezent în studioul Puterea Știrilor, europarlamentarul Claudiu Târziu a comentat declarația fostului său coleg de partid, Antonio Andrușceac, potrivit căreia, dacă votul ar fi fost unul secret, George Simion nu ar fi astăzi președintele AUR. „Într-adevăr, pe șoptite, pe la colțuri, sunt exprimate critici din mai multe părți, de la mai multe persoane din partid, […]
VIDEO Dezvăluiri uluitoare din AUR. Claudiu Târziu vorbește despre abuzuri de la centru, lupte interne, provizorat

Toți președinții filialelor AUR din țară sunt interimari, spune europarlamentarul Claudiu Târziu, lucru posibil din cauza unei prevederi introduse în modificările statutului, în 2022, când acesta a fost schimbat din funcția de co-președinte. „Nu am fost de acord cu aceste modificări, dar m-am supus votului majoritar, așa cum se cade în orice organizație politică, Această […]
VIDEO Remus Pricopie, SNSPA: Decizia privind organizarea alegerilor prezidențiale în mai ar fi trebuit amânată

De ce ar fi trebuit amânată decizia privind organizarea alegerilor prezidențiale anul acesta, care sunt vulnerabilitățile sistemului nostru electoral, la ce ne putem aștepta în perioada următoare – sunt cele mai importante întrebări la care a răspuns Remus Pricopie, invitat în emisiunea Puterea Știrilor. Este dificil pentru un candidat independent sau un partid mare să […]
VIDEO Bruno Ștefan, sociolog: În campania trecută, obiectivele tuturor au fost cum să piardă celălalt puțin

Deși lecția alegerilor trecute a arătat clasei politice că merge spre o fundătură, aceasta speră că la următoarele alegeri va obține un alt rezultat, spune sociologul Bruno Ștefan, invitat în studioul Puterea Știrilor. În mod normal, un candidat își dorește să crească, să atragă de partea lui cât mai mulți votanți. „În campania trecută, obiectivele […]