PNL propune reforma statului: modernizare, eficiență și apropierea deciziei de cetățeni

Partidul Național Liberal (PNL) vine cu o propunere ambițioasă de reformă a statului, concentrată pe modernizarea administrației centrale și locale, reducerea birocrației și creșterea eficienței instituțiilor. Obiectivul este unul clar: să se creeze un aparat de stat mai suplu, mai bine organizat și mai aproape de nevoile cetățenilor. Reforma este structurată în trei direcții principale: […]

ANALIZĂ Cum arată promisiunile electorale legate de Educație în programele partidelor

Educația este unul dintre domeniile care, deși extrem de important, este deseori neglijat sau folosit ca instrument de campanie în cadrul alegerilor. În contextul alegerilor prezidențiale, principalele partide politice și-au formulat strategii diferite privind educația, asociind acest sector fie cu cariera, competitivitatea, infrastructura, echitatea sau chiar cu politici pentru părinți și tineri. Programul PNL: Educație […]

ANALIZĂ Victoria Maiei Sandu: Implicații pentru parcursul european al R. Moldova

Pe 3 noiembrie 2024, Maia Sandu a câștigat un al doilea mandat în funcția de președinte al Republicii Moldova, obținând 55,33% din voturi și consolidându-și astfel poziția de lider al forțelor pro-europene. După primul mandat, în care a încercat să implementeze reforme esențiale în justiție și administrație, victoria sa actuală reprezintă un semnal clar al […]

Marcel Ciolacu: Trebuie o reformă în zona administraţiei publice cu o abordare nouă în privinţa performanţei

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a declarat joi, la Botoşani, într-o întâlnire cu oameni de afaceri locali, că este necesară o reformă în administraţia publică, însoţită de abordarea nouă că performanţa din zona publică trebuie să fie la nivelul celei din zona privată. „Nu mă ascund, chiar în campania electorală, trebuie o […]

Video Alexandru Muraru (PNL) PSD nu se dezminte, nu e capabil să se reformeze

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, consideră că PSD emonstrează încă o dată că este un partid care nu este capabil să se reformeze, condamnând „planul Hrebenciuc” de a-l aduce pe George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.    „De dimineață, auriști și pesediști m-au atacat, de pe conturi mai mult sau mai […]

Ciolacu: Motivarea CCR în cazul doamnei Şoşoacă întăreşte discuţia privind necesitatea unei ample reforme a CCR

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, vorbeşte despre necesitatea unei ”ample reforme” a Curţii Constituţionale, după publicarea motivării în cazul Dianei Şoşoacă. ”Procedura actuală transformă CCR într-o instanţă care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs”, susţine el, considerând că între BEC şi CCR ar trebui să existe ”un filtru de legalitate pe […]

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” cere ”reformă urgentă!”

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România cere, luni, ”o reformă urgentă a sistemului de sănătate”, apreciind că situaţia de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” ”tinde să scoată în evidenţă riscul existenţei unor erori sistemice şi inadecvarea modelului de malpraxis”. Ei au făcut mai multe propuneri. Redăm comunicatul sindicaliștilor: Solicităm o reformă urgentă a sistemului de sănătate Cazul de […]